Încep măsurătorile pe Bâstroe, dar fără nave românești. Kelemen Hunor: Pe Chilia, ar trebui măsurători în paralel

22 martie 2023, 14:29

Astfel, vor fi folosite ambarcațiuni ucrainene, iar măsurătorile ar putea dura 10 zile.

Trei nave ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” Galați fac de vineri măsurători pe tronsonul ucrainean al brațului Chilia.

În total sunt 65 de km ce vor fi măsuraţi.

Potrivit surselor citate, din februarie și până acum 95 de nave au tranzitat Chilia și Bâstroe. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat la TVR INFO că, mai ales pe Chilia, măsurătorile ar trebui făcute cu navele și cu specialiștii noștri.

Viceprim-ministrul Kelemen Hunor: Pe Bâstroe aş putea accepta dacă aș fi în situația de a accepta ce propun ucrainenii, pentru că este pe teritoriul lor, pe teritorul ucrainean, dar pe Chilia aș prefera să mergem cu navele noastre, cu echipamentele noastre şi cu specialiștii nostri şi să facem paralel. Nu e nicio problemă, să facă şi ucrainenii măsurătorilor cu echipamente lor, după trebuie comparate. Așa se face corect.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite