Începe Art Safari 2017. Șapte mii de metri pătraţi vor fi ocupați de cel mai mare târg de artă

18 mai 2017, 15:23

Peste 100 de tablouri ale lui Luchian, de la 20 de muzee din țară și colecții private, așteaptă să fie admirate. Lucrările care valorează zeci de milioane de euro au un regim special. Camerele unde sunt expuse au lumină şi umiditate controlate, iar transportul la Galeriile Kretzulescu s-a făcut în condiţii de maximă siguranţă.

În fiecare an, Art Safari reintroduce în circuitul public clădiri abandonate, importante pentru istoria orașului. Acum a venit rândul Galeriilor Kretzulescu să reintre în atenția bucureștenilor. Recâștigarea spațiului este o probă de efort, răbdare și organizare pentru echipa Art Safari.

Imobilul a fost construit după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino, pe locul unui han care găzduia, pe lânga camere, câteva magazine de lux, celebre la vremea respectivă. Hanul a fost demolat în 1838, când Primăria Capitalei a decis sistematizarea orașului și a făcut loc clădirii de astăzi. La edițiile precedente, Art Safari a avut loc la Palatul Dacia, clădirea Ciclop și într-un cort în Piața Palatului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Unde pot petrece Revelionul bucureștenii. Petreceri concerte și artificii

Pregătirile pentru Revelion, pe ultima sută de metri