Infecţiile cu virusul West Nile, în creştere cu 53% în Italia în ultimele 7 zile

Arhivă. Virusul West Nile se transmite prin înțepătura țânțarilor
Arhivă. Virusul West Nile se transmite prin înțepătura țânțarilor
11 august 2022, 15:51

Numărul infecţiilor a crescut de la 94 la 144, de la începutul lunii iunie până marţi, 9 august, conform ISS.

Trei persoane au murit din cauza acestui virus în ultima săptămână, ridicând numărul total al deceselor la zece, toate în nordul Italiei.

Au fost înregistrate şase decese în regiunea Veneto, două în Piemont, unul în Lombardia şi unul în Emilia-Romagna.

Virusul West Nile este un virus monocatenar de tip ARN, care provoacă febra West Nile. Este un membru al familiei Flaviviridae, din genul Flavivirus, care include şi virusul Zika, virusul dengue şi pe cel al febrei galbene.

Acest virus este transmis în principal de ţânţari, mai ales de speciile Culex.

Gazdele primare ale virusului West Nile sunt păsările, astfel încât virusul rămâne într-un ciclu de transmisie „pasăre-ţânţar-pasăre”.

Virusul este înrudit genetic cu familia de virusuri ai encefalitei japoneze.

Atât oamenii cât şi caii prezintă simptome de boală în urma infectării cu acest virus. Simptomele apar rareori la alte animale.

Boala a fost identificată pentru prima dată în 1937, în Uganda, iar în a doua jumătate a secolului XX s-a răspândit în multe alte zone ale lumii, notează ANSA.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite