Inflația crește galopant. Veniturile românilor, sub presiunea scumpirilor
12 Octombrie 2021, 19:43
(actualizat 12 Octombrie 2021, 20:02)

Viața românilor se scumpește de la o lună la alta. Iar veniturile sunt tocate mărunt de prețurile tot mai mari pentru alimente, utilități și servicii. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3%. Este cel mai ridicat nivel din ultimul an. Cu aproape 60 de lei câştigaţi mai puțin în luna august, salariul mediu net a pierdut competiţia cu preţurile. Analiștii estimează că, până la sfârșitul anului, inflația va depăși 7 la sută.

Energia electrică i-a costat mai mult pe români în septembrie. A fost mai scumpă cu aproape 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Și prețul gazelor a crescut cu peste 20%. Iar combustibilii s-au scumpit cu aproape 17 procente față de luna septembrie a anului trecut.

Toate, au alimentat inflația, astfel încât rata anuală a urcat la 6,3 la sută, mult peste prognozele BNR pentru finalul anului.

Autoritățile spun însă că, în lunile următoare, impactul prețurilor mari din piața energiei va fi atenuat prin compensările acordate de stat.

Mai scump este și coșul cu alimente. Față de anul trecut, uleiul costă cu aproape 24 la sută mai mult. S-au scumpit și cartofii, brânza și pâinea.

În piețe, comercianții resimt și ei creșterea prețurilor. Clienții cumpără mai puțin.

În august, angajații au primit un salariu mediu brut pe economie mai mic cu 90 de lei, față de luna precedentă, în timp ce câștigul mediu net a scăzut cu aproape 60 de lei.

Specialiștii explică situația prin faptul că mulți salariați au avut concedii în acea perioadă, iar patronii au fost mai puțin generoși cu primele de vacanță.

În paralel cu aceste scumpiri și scăderi de salarii, leul s-a devalorizat în raport cu euro și se apropie de 4 lei și 95 de bani.