„Îngerul copiilor”, preotul misionar Dan Damaschin, a primit cea mai înaltă distincție acordată de către Patriarhia Română

23 aprilie 2021, 11:10

Părintele Dan Damaschin din Iaşi este supranumit „Îngerul copiilor”. A ajutat până acum nenumărate familii sărace, nu doar de Paști sau de Crăciun, ci pe tot parcursul anului. Consideră că lumea poate fi mai bună începând cu fiecare dintre noi.

Și anul acesta biserica celei mai mari maternităţi din Moldova se transformă într-un centru al faptelor bune. Părintele Damaschin și voluntarii care îl susţin vor bucura de Sărbătorile Pascale aproape 9.000 de copii ai căror familii au o situaţie materială dificilă.

Dan Damaschin este din 2005 preot misionar la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza-Vodă” Iaşi. Implicat în nenumărate proiecte caritabile, părintele coordonează Asociaţia „Glasul Vieţii”. Prin intermediul voluntarilor, oferă asistență și ajutor copiilor și mamelor care se află în diferite situații de risc.

IPS Teofan i-a acordat distincția părintelui Dan Damaschin din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Mii de copii din întreaga țară s-au bucurat de sprijinul și de susținerea părintelui Dan Damaschin. Aceștia primesc prin intermediul asociaţiei „Glasul Vieţii” rechizite, produse de igienă, haine, încălțăminte, alimente și jucării.

Crucea Patriarhală este cea mai înaltă distincție acordată de către Patriarhia Română. Acest ordin a fost instituit în anul 1925 de către Patriarhul Miron Cristea și se conferă clericilor și mirenilor deopotrivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite