Înmatricularea mașinilor cu volanul pe dreapta, interzisă în cazul unui Brexit fără acord – idee de „afaceri”. Români din UK promit rezolvarea situației

17 octombrie 2020, 21:13

A mai rămas mai puțin de o lună și jumătate până când înmatricularea mașinilor cu volan pe dreapta ar putea fi interzisă în România.

Măsura se va aplica în situația în care Marea Britanie și UE nu ajung la un acord în privința Brexit.

Între timp, șoferii au găsit soluții ca aceste autoturisme să circule în România, indiferent de scenariu.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: Pe rețelele de socializare au apărut anunțuri în care românii din Marea Britanie le promit celor din țară că le rezolvă toate problemele dacă vor să circule cu mașini cu volan pe dreapta în România. Concret, le propun să treacă mașinile pe firme nou-înființate în Anglia sau pe numele unor rezidenți. Apoi le garantează că le obțin toate actele și ITP-ul chiar și în lipsa mașinii. Totul în schimbul unor sume care depășesc 100 de lire.

Astfel, șoferii vor circula cu aceste mașini în România ca și cum ar fi în tranzit.

Oficialii Registrului Auto Român au precizat pentru Știrile TVR că monitorizează fenomenul și că vor lua măsuri imediat ce vor fi anunțate condițiile Brexit-ului.

În România circulă peste 110.000 de mașini cu volan pe dreapta. De la începutul anului, au fost cereri de înmatriculare pentru încă aproape 16.000, mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Pentru moment, șoferii care au deja înmatriculate mașini cu volan pe dreapta nu vor fi afectați de noile reguli ce vor fi aplicate de la 1 ianuarie.

Pe viitor, nu este însă exclusă apariția unor obligații precum mutarea volanului pe partea stângă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite