Inspectoratul General pentru Imigrări își reia activitatea cu publicul la toate structurile sale

IGI și-a reluat activitatea
IGI și-a reluat activitatea
18 mai 2020, 13:36

Accesul persoanelor în interiorul spaţiilor de lucru cu publicul se face cu respectarea indicaţiilor poliţiştilor, a marcajelor şi a regulilor de distanţare socială, iar purtarea măştilor de protecţie este obligatorie.

„Reamintim cetăţenilor străini şi europeni că au la dispoziţie 90 de zile, de la data încetării stării de urgenţă, pentru a efectua demersurile necesare de înregistrare şi de preschimbare a documentelor care au expirat în această perioadă”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) transmis, luni, AGERPRES.

IGI a reluat, începând de luni, activitatea de primire şi eliberare a documentelor, pe linia acordării sau prelungirii dreptului de şedere şi înregistrării rezidenţei cetăţenilor europeni, în toate sediile unde se desfăşoară lucrul cu publicul, cu respectarea condiţiilor de protecţie şi distanţare socială în zonele de ghişeu.

Într-o primă etapă, activitatea de relaţii cu publicul se va desfăşura după programul normal de lucru, de luni până vineri, în intervalul orar stabilit la nivelul fiecărei structuri teritoriale de imigrări.

„Estimăm o creştere semnificativă a solicitărilor ca urmare a reluării în întregime a activităţii de relaţii cu publicul, prioritar fiind preluate cererile de programare depuse online”, arată sursa citată.

În funcţie de evoluţia situaţiei privind capacitatea de preluare şi procesare a documentelor, de la nivelul fiecărui judeţ, pot fi dispuse măsuri de prelungire a programului de lucru, care vor fi comunicate din timp.

„Toate spaţiile de lucru sunt dezinfectate periodic şi igienizate cu rigurozitate, iar la intrarea în instituţie se recomandă folosirea produselor dezinfectante”, precizează IGI.

Pentru evitarea staţionării şi aglomerării în spaţiile de lucru, IGI recomandă utilizarea, în continuare, a portalului online de programare a documentelor, înainte de prezentarea acestora la ghişeu.

„Reamintim cetăţenilor străini şi europeni că au la dispoziţie 90 de zile, de la data încetării stării de urgenţă, pentru a efectua demersurile necesare de înregistrare şi de preschimbare a documentelor care au expirat în această perioadă”, se mai arată în comunicat.

Cât priveşte activitatea de primire în audienţă, aceasta se va desfăşura numai în cazuri cu caracter deosebit, pentru un interval de maxim 15 minute, respectându-se recomandările medicale de evitare a interacţiunii prelungite dintre persoane.

În situaţia în care nu se poate realiza primirea în audienţă, solicitanţii pot utiliza mijloacele alternative de comunicare electronică sau poştală, urmând să primească răspuns la cele sesizate, menţionează sursa citată.

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

O realitate periculoasă: Pensiuni fără autorizație de securitate la incendiu