Interlopul Florian Tudor, zis și ”Rechinul”, arestat în Mexic. Românul este liderul unei periculoase grupări mafiote

28 mai 2021, 08:50

Florian Tudor, zis „Rechinul”, interlop anchetat în România pentru fapte de şantaj, constituire de grup infracţional organizat şi instigare la omor, a fost arestat joi noapte în Mexic, potrivit unui comunicat oficial al procuraturii generale din Mexic. Bărbatul este căutat pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată, scrie Agerpres care citează dpa.

Conform procuraturii mexicane, un agent federal a încercat să împiedice arestarea, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei ministeriale federale. Ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal. Întreaga scenă a arestării lui Florian Tudor a fost filmată.


Potrivit presei locale, suspectul este Florian Tudor, cunoscut şi sub numele de Rechinul (El tiburon), despre care se crede că este liderul unui grup infracţional responsabil de instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit. Florian Tudor este unul dintre cei vizați de Operațiunea Caraibe, la care participă și FBI, și care i-a avut ca victime colaterale, recent, pe românii veniţi în scop turistic la Cancun.

El e suspectat că a implementat în bancomatele unor companii dispozitive de skimming în plăcile de bază pentru a copia datele de pe cardurile utilizatorilor, fără a mai fi astfel nevoie să acționeze asupra bancomatelor altor firme.

Prin aceste bancomate, cardurile turiștilor erau clonate pentru a li se fura bani. Înșelătoria, pusă la cale în 2014, a durat până la mijlocul anului 2019, astfel încât suma furată prin aceste bancomate ar însuma 1,2 miliarde de dolari.

Un tribunal din România a emis un mandat de arestare pe numele său în luna martie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă