Investiții la spitalul din orașul Bălceşti. Unitatea medicală va fi redeschisă

19 octombrie 2020, 13:10

Autorităţile locale din Bălceşti au obţinut acum avizele necesare pentru redeschiderea spitalului şi aşteaptă scoaterea la licitaţie a proiectării şi desemnarea unui constructor care să execute lucrările.

Proiectul se va realiza cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Spitalul orăşenesc din Bălceşti a fost închis în 2011. Ulterior, autorităţile locale şi judeţene au întreprins numeroase demersuri pentru redeschiderea unităţii medicale, însă fără succes.

Din 2013 şi până în 2018, în clădirea spitalului a funcţionat un cămin de bătrâni, dar care a fost şi el închis din cauza subfinanţării. Cu doar câteva zile înainte de startul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie, Guvernul a emis o hotărâre pentru reînfiinţarea spitalului din Bălceşti.

Clădirea în care a funcţionat spitalul va fi modernizată şi extinsă cu bani de la Compania Națională de Investiții, valoarea totală depăşind cinci milioane de euro.

Noul spital va avea în jur de 50 de paturi repartizate în trei secţii, un laborator de analize medicale, unul de radiologie şi imagistică, dar şi farmacie.

În prezent, vâlcenii din sudul judeţului, care au probleme grave de sănătate, sunt nevoiţi să meargă în Dolj, la spitalul județean din Craiova, ori să se deplaseze 80 de kilometri până la spitalul judeţean din Râmnicu Vâlcea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă