Ioan Marcea, medic român stabilit în Germania: “Pericolul epidemic nu îl reprezintă cele câteva sute de infectați, descoperiți prin testările trunchiate și selective, ci miile de nedescoperiți”
31 Iulie 2020, 09:24
(actualizat 31 Iulie 2020, 09:25)

Medicul Ioan Marcea, stabilit de aproape 46 de ani în Germania, a avut o contribuție importantă la implementarea Legii Asigurărilor Sociale de Sănătate din România. Un interviu realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Care ar fi "povestea" emigrării dumneavoastră? Cum și când ați ajuns în Germania?

Dr. Ioan Marcea: Am ajuns în Germania în octombrie 1974. Venisem, inițial, în Franța, la fratele mamei. Acolo, aflând că nu mi se recunoaște nici măcar bacalaureatul, am trecut degrabă în Germania, deși nu știam decât „Guten Tag”, ”Danke” și „Auf wiedersehen” în germană, pentru că aici mi s-a recunoscut diploma. Am învățat limba, singur, zi și noapte, cu o carte și casete cu lecții înregistrate în franceză-germană, aduse din Franța. În ianuarie 1975 am început să lucrez ca Assistenzarzt (medic stagiar), la o secție de interne, apoi am facut stagii la terapie intensivă, la neurologie și, în sfârșit, psihiatrie. Am studiat mult și am obținut, prin examene, calificarea de medic specialist în medicină internă, în neurologie și psihiatrie, psihoterapie, precum și competența specială în geriatrie.

(w640) stagiarii

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Ca medic școlit bine (presupun) în România a fost dificil să vă adaptați unor cerințe și realități profesionale cu totul diferite?

Dr. Ioan Marcea: Am terminat medicina în 1969 (anul trecut, am avut aniversarea de 50 de ani!) la Cluj. Am obținut specialitatea în medicină internă, în vara anului 1974, în România. În Germania, singura mea problemă a fost limba aceasta extrem de mai „altfel” decât româna. Profesional, ca și cunoștințe medicale, n-am avut deloc probleme (aș zice: dimpotrivă!). Curicular, mi s-au recunoscut 2 ani si jumătate de stagiu de medicină internă în România. Am continuat stagiul în Germania, până să ajung la cei 5 ani, necesari aici, am dat examen și am mers mai departe la neurologie și apoi psihiatrie (învățasem finețea limbii, lucru indispensabil pentru psihiatrie). Medicina învățată la Cluj a fost „averea” mea, pe care am clădit tot ce am devenit. Nu exagerez cu nimic! Am avut profesori de mare clasă științifică! În 1984 am preluat Clinica de psihiatrie Marienborn, de lângă Köln, unde am fost director medical 28 de ani. Am ridicat clinica (înființată în 1888) la cerințele evoluției cunoștințelor în psihiatrie: când m-am pensionat, clinica avea 192 de paturi (psihiatrie generală, psihoterapie, gerontopsihiatrie, boli de dependență etc), 30 de locuri la clinică de zi, un ambulatoriu foarte mare, secții de ergoterapie, fizioterapie, sport, locuințe terapeutice etc. Am fost acreditat de Camera Medicilor să conduc stagii de specializare pentru psihiatrie și psihoterapie (5 ani) și geriatrie (3 ani), așa că am „crescut” multe generații de medici specialiști (toți asistenții/stagiarii mei au reușit la examen!). Și trebuie să vă mai spun ceva: nicicând și niciunde n-am ascuns că vin din România (nici nu aveam cum: numele, accentul...). N-am avut niciodată vreun dezavantaj din asta, dar nici avantaj. Mi-am văzut de treabă, am respectat pe toată lumea și am fost și sunt apreciat ca atare, integrat în comunitatea germană în care trăiesc, păstrându-mi și identitatea românească, care mă face mai bogat în suflet.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Ați participat "indirect" la facerea Legii Asigurărilor Sociale de Sănătate din România, organizând și însoțind delegații românești în Germania în acest scop. De altfel, nu a fost singurul proiect de angajare activă în domeniul sănătății pe relația germano-română. De ce v-ați implicat în aceste programe?

Dr. Ioan Marcea: Chiar din ianuarie 1990 (revenind în România pentru prima dată după 16 ani!) am organizat și condus transporturi de medicamente, aparate medicale, paturi etc., în valoare de multe, multe zeci de mii de mărci germane. Dorința mea, însă, cu gândul de a-mi răsplăti datoria față de România, care m-a facut medic, nu a fost să organizez numai ajutoare umanitare, ci și să împărtășesc din experiența mea privind organizarea sistemului de sănătate german (pe care, și astăzi, îl consider cel mai bun!). Începutul a fost în decembrie 1994, la București, când, la o întâlnire a medicilor proveniți din România, am aflat că Proiectul Legii asigurărilor de boală (așa mi s-a spus că-i zicea, la început) era în „vânzoleala facerii”, în Parlament: unii voiau o lege după modelul suedez sau englez, adică bugetul sănătății să fie finanțat din impozite și votat în Parlament; alții doreau „modelul Bismark” (german), adică finanțarea serviciilor medicale prin contribuții. Convingerea mea a fost, de la bun început, că sistemul de sănătate finanțat prin contribuții, ca în Germania, este cea mai bună soluție pentru cetățenii români. Și iată de ce: prin contractul de asigurare și plata contribuției, asiguratul și-a câștigat un drept personal de a primi servicii medicale, iar dreptul acesta, contractualpoate fi impus prin justiție; bugetul asigurării nu este la dispoziția decidenților politici, ci este administrat de structurile Casei de Sănătate (autogestionare); sistemul se bazează pe subsidiaritate și solidaritate, adică fiecare contribuie după venitul său, cel mai „tare” ajutându-l pe cel mai „slab”; angajatul și angajatorul își împart suma contribuției. Ocazia de a mă implica în configurarea legii s-a ivit în ianuarie 1995, când secretarul de atunci al Camerei Federale a Medicilor, Dr. Otmar Kloiber, m-a rugat să-l însoțesc pe ministrul sănătății din România, dl. Iulian Mincu, în vizita lui la Bonn (pe atunci capitala Germaniei).

(w640) carte

Am vizitat cu dumnealui Direcția Casei Generale de Asigurare (AOK), Ministerul Sănătății, o clinică de recuperare, Centrala Asigurărilor pentru accidente de muncă etc. În acest context trebuie să spun: ministrul Mincu era foarte documentat și punea întrebări foarte precise, la subiect, el fiind deja convins de avantajele sistemului de finanțare și organizare pe baza de contribuție. Și încă ceva: spre surpriza mea, ministrul Mincu nu s-a cramponat de rangul său, a locuit tot timpul la fiica sa, la Düsseldorf, eu luându-l și ducându-l, zilnic, cu mașina mea, la toate întâlnirile și la tren, la gara din Köln. Am mai organizat și vizita altor 3 miniștri ai sănătății din România. De asemenea, am organizat personal vizita a 8 delegații ale Camerei Deputaților și ale Senatului în Germania. Sunt convins că prin aceasta s-a favorizat mult decizia înființării sistemului de asigurări de sănătate bazat pe contribuții și autogestionare. Împreună cu Dr. Kloiber și secretarul de stat din ministerul sănătății german, Dr. Sendler, am analizat și comentat proiectul de lege al Asigurărilor Sociale de Sănătate, în diferite faze, punând la dispoziția Parlamentului român sugestiile noastre. La fel am facut și cu Legea de organizare și funcționare a spitalelor. Mă gândesc cu mult respect și prietenie la Dr. Feri Jeszenszky, consilier al mai multor miniștri ai sănătății din România, un om cu enorme cunoștințe de organizare și legislație în diverse sisteme medicale din Europa. Activitățile de structurare a proiectului acestei legi l-au avut, ca și catalizator extraordinar de competent, pe Dr. Feri.

(w640) Ion Marcea

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Cum este perceput acum sistemul de sănătate românesc? A fost eficient sistemul medical occidental în lupta cu noul coronavirus, COVID-19? Cum vedeți toată această criză medicală și umanitară?

Dr. Ioan Marcea: Între timp, legea asigurărilor sociale de sănătate a fost modificată, însă esența ei este, mai departe, corespunzătoare principiului legii germane. Deci România ar fi avut și ar avea o bază solidă pentru un sistem de sănătate performant. Un impact negativ în combaterea epidemiei de COVID-19 l-a avut, după convingerea mea, pe lângă lipsa testărilor și anchetelor epidemiologice extinse, concentrarea atenției pe măsurile punitive, de internare a infectaților asimptomatici, deci care nu necesită tratament spitalicesc (și care golesc bugetul asigurărilor de sănătate prin cheltuieli inutile și bulversează echilibrul acordării serviciilor medicale). Pericolul epidemic nu îl reprezintă cele câteva sute de infectați, descoperiți prin testările trunchiate și selective, ci miile de nedescoperiți, din cauza lipsei testărilor extinse și a anchetelor epidemiologice serioase. Metoda testărilor este, în final, mai ieftină decât actuala strategie, de a reacționa, nu de a preîntâmpina! În Germania, de exemplu, nici un infectat asimptomatic nu a fost spitalizat. Internările, împotriva voinței unei persoane, se pot face numai prin decizie judecătorească individuală. Se fac carantinări în familie, în clădiri cu mai multe familii sau pe unități administrative, de regulă, pe 14 zile. Și mai trebuie să subliniez ceva: intensitatea și gravitatea pandemiei nu sunt date numai de numărul infectaților (acesta depinde și de selecție și de numărul de persoane testate), ci de numărul deceselor și al cazurilor internate la ATI (mai ales al celor la care este necesară ventilarea mecanică) cauzate de infecția cu SARS-CoV-2. Dacă ținem cont de asta, momentan, situația din România evoluează (încă?) destul de lent spre criză, dar, fără măsuri consecvente și coerente (după modelul Germania sau Corea de Sud), evoluția va fi, cu cea mai mare probabilitate, dramatică.

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Știu că vă place să călătoriți în România și veniți regulat în țară, mai puțin anul acesta, având în vedere pandemia. Cum se vede România din Germania? Ce se poate face pentru o mai bună și reală imagine a țării noastre în lume? Avem ce oferi Occidentului?

Dr. Ioan Marcea: Imaginea se poate face, în primul rând, în România! Relativ simplu, dar cu răbdare și persistență: cetățenii români să-și vadă de treabă, corect, să se respecte pe ei înșiși, să pretindă și să impună să fie respectați (în țară și în afară). Asta începând de la cei care conduc (au fost aleși!!). Dau ca exemplu simbolic: necesitatea purtării măștii (foarte important!!) în spații definite. Și cine își arogă „dreptul” să disprețuiască regula și pe cei ce o respectă? Tocmai unii dintre cei „aleși” (miniștri, parlamentari etc). Cum să pretinzi tu să ai o „imagine bună” alegând (repetat!) pe cei care te disprețuiesc?

Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior TVR Internațional: Pentru că ne-am cunoscut prin intermediul televiziunii, după ce am realizat un interviu cu dvs. la Iași, aș vrea să vă întreb la ce vă așteptați de la TVR Internațional care, iată, împlinește anul acesta 25 de ani de la înființare. Aveți vreun gând special pentru noi, acum, la moment aniversar?

Dr. Ioan Marcea: De la o vreme, am probleme cu recepționarea pe antenă (s-au schimbat coordonatele). Dar mă ajut cu internetul. Doresc și cred că TVR Internațional are misiunea/obligația să fie și mai „percutant” în informarea directă și corectă, cu teme de actualitate (emisiuni în direct!) destinate „diasporei”. Discuții deschise, fără „tabu-uri”, bazate pe fapte. Informația corectă, permanentă, participarea, dialogul cu spectatorii, reduce sau chiar împiedică manipulările de care „avem parte” la diferite posturi TV. Eu, parte a „diasporei” (chiar și după 46 de ani de la plecarea fizică din Romania), nu accept, sub nici o formă, să fiu manipulat, să fiu îndoctrinat, îmi provoacă senzație de vomă (închid imediat postul TV care ar face asta!). Doresc să fiu informat corect și să-mi pot face, prin asta, propria părere, după care să mă ghidez. Cum am făcut întotdeauna, în anii care mi s-au adunat. TVR Internațional să-mi fie însoțitor pe acest drum!

(w640) Ion Marcea

Foto: Ioan Marcea în vizită la Iași, în anul 2019

Sursa fotografiilor: arhiva personală