ISTORIA VACCINĂRII – episodul 3 | Variolarea, prima imunizare documentată din Europa. Metode de tratament în Epoca Modernă Timpurie: Tăierea unei vene, aplicarea lipitorilor, cauterizarea rănilor cu fier încins

În secolele imediat următoare Evului Mediu, documentele amintesc de epidemia de tuse convulsivă din Paris (1578), de cea din Spania anului 1613, despre care specialiștii cred ar fi fost difterie sau de cea de pojar din Boston din 1657. Fiecare dintre acestea au lăsat în urma lor nenumărate victime.

În același timp, această perioadă este sinonimă cu descoperirea mai multor detalii ale anatomiei umane și cu încercările de a trata bolile prin metode care azi par stranii.

Sângerarea provocată prin tăierea unei vene de pe antebraț, aplicarea lipitorilor, cauterizarea rănilor cu fier încins sau folosirea ierburilor medicinale se numărau printre procedurile standard ale vremii.

În Europa, în cazul bolilor infecțioase care declanșau periodic epidemii, exista credința că acestea pot fi vindecate prin pocăință, rituali păgâne, spălarea cu oțet sau afumarea cu diverse plante.

În China, la finalul anilor 1600, împăratul K’ang ajunge pe tron după ce tatăl său moare de variolă. Acesta este motivul pentru care noul suveran încurajează variolarea.

Acest procedeu presupunea ca unei persoane sănătoase să-i fie aplicată pe o zgârietură superficială a pielii o cantitate mică de fluid din pustele de variolă ale unui individ infectat.

Această metodă incipientă de imunizare împotriva variolei se extinde rapid în India, Africa și Orientul Mijlociu. În Europa ajunge să fie cunoscută datorită soției ambasadorului englez în Turcia, Lady Mary Montagu.

În 1718, ea decide să își imunizeze fiul de șase ani. La revenirea în Anglia, în 1721, aplică același procedeu și fiicei sale. În istorie, acest eveniment rămâne cunoscut ca fiind prima imunizare documentată din Europa.