Italia se mândrește cu cel mai mare pom de Crăciun din lume

9 decembrie 2018, 16:10

Cel mai mare pom de Crăciun din lume e în orășelul italian Gubbio. Are 750 de metri înălțime și lățimea de 450 de metri, însă nu e unul natural.

E format din luminițe și e montat pe un deal.

A fost nevoie de două luni și jumătate de muncă și 8 kilometri și jumătate de cabluri cu luminițe, pentru desăvârșirea proiectului.

În Piața Sf. Petru, la Vatican, o uriașă scenă a Nativității, înaltă de peste 15 metri, a fost sculptată în nisip chiar lângă bradul de Crăciun. A fost nevoie de 700 de tone de materie primă – un dar venit din nordul țării, din munții Dolomiți. La această creație au lucrat timp de o lună 4 artiști: un american, un rus, un olandez și un ceh.

Pe drumul care duce spre piața Sf Petru, Via della Conciliazione, sunt, una lângă alta, 200 de scene ale Nașterii Domnului. 150 sunt făcute de meșteri italieni; celelalte, aduse de prin toate colțurile lumii.

Și, dacă Vaticanul are sculptură de nisip, nici celelelate opere nu se lasă mai prejos.

Pe lângă versiunile din lemn, hârtie creponată sau teracotă, sunt folosite fel de fel de materiale neconvenționale: orez, paste, corali și chiar șuruburi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite