Iulia Vântur, pregătită pentru marele show. Vedeta va prezenta Festivalul Cerbul de Aur, alături de actorul italian Gabriel Garko

21 august 2018, 20:53

Iulia Vântur s-a întors în România ca să prezinte Festivalul Cerbul de Aur. Frumoasa vedetă s-a întâlnit cu producătorii TVR ca să pună la punct ultimele detalii pentru serile magice de la Brașov.

Iulia Vântur, prezentatoarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur: Sunt foarte pregătită. Desigur, am foarte mari emoții pentru că e un festival atât de important pentru români. Eu una am niște amintiri atât de frumoase, îmi aduc aminte de copilărie, de adolescență, de serile alea superbe din Piața Sfatului. Îmi aduc aminte că am ratat un recital pe care îmi doream să-l văd atât de tare: recitalul lui Ricky Martin.

Iulia Vântur va prezenta serile de concurs și Gala Festivalului Cerbul de Aur, alături de actorul italian Gabriel Garko.

Iulia Vântur, prezentatoarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur: Atâta vreme cât venim cu energie bună și cu dorința de a face lucruri frumoase împreună, cred că o să fie perfect. Abia aștept să ajung acolo, să urc pe scenă și să mă bucur de festival.

Anul acesta, organizatorii au pregătit o ediție specială cu multe concerte susținute de artiști de top din țară și străinătate. Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald, Edvin Marton, Andra, Delia și Loredana sunt doar câteva dintre vedetele care vor cânta pe scena Festivalului Cerbul de Aur.

Iulia Vântur, prezentatoarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur: Mă bucur că pot să prezint festivalul ăsta de muzică și să cunosc artiști de peste tot din lume. Aș dori foarte tare să văd recitalul lui James Blunt. Îl apreciez foarte mult ca artist.

Actriță și cântăreață, Iulia Vântur se bucură de o carieră de succes în India. Pe plan internațional a debutat cu rolul din filmul hollywoodian „Bunraku” și s-a lansat în industria Bollywood cu filmul „O teri”. Iar primul ei videoclip „„Every Night & Day” a avut un succes răsunător în India.

Între timp, la Brașov se construiește o scenă grandioasă pentru un festival memorabil. Asta promit organizatorii Cerbului de Aur.

Cele 5 seri de spectacol vor fi transmise în direct de TVR1 și TVR Moldova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite