Izolare dură pentru copiii din Spania. Ionela Cimpoieru, profesor de limba română: Cei mici au schimbări bruște de stări de spirit, își pierd răbdarea

22 aprilie 2020, 09:08

În Spania copiii sunt izolați în case din 15 martie, când s-a decretat starea de urgență.

Reporter: De unde-s temele astea?
Marta: De la școală.
Reporter: Și ai multe teme?
Marta: Așa și așa.
Reporter: Ți-e dor de colegii tăi?
Gicuțu: Da.
Reporter: Și cum te întâlnești cu ei?
Gicuțu: Pe consolă și pe telefon.
Deea: Toată lumea ar vrea să iasă din casă și să se ducă la mare, dar nu se poate pentru că e un coronavirus care împiedică plămânii să respire.

Ionela Cimpoieru predă limbă cultură și civilizație română în 5 școli din regiunea Madrid și Castilla la Mancha. În ultimele săptămâni a observat schimbări în comportamentul copiilor.

Ionela Cimpoieru, profesor de limba română în Spania: Perioada inedită cu care ne confruntăm afectează și influențează foarte mult activitățile cu copiii, psihologic, și cel mai des ne întâlnim cu refuzul acestora de a învăța, cu schimbări bruște de stări de spirit, își pierd răbdarea.

Vlad Bucur, părinte: De peste o lună de zile sunt închiși în case. Fiul meu are foarte multă energie, la sfârșitul zilei apartamentul arată de parcă ar fi fost lovit de o tornadă.

Din 27 aprilie, doar copiii de până în 14 ani vor putea ieși din casă cu mască de protecție și însoțiți de un adult. Însă doar pentru a merge cu părinții la bancă, farmacie sau supermarket.

Practic, relaxarea în aer liber este în continuare interzisă.

Copiii nu vor avea voie în parcurile de joacă, nici să socializeze cu alți copii. Nu vor putea să mănânce sau să consume băuturi în aer liber, iar plimbările vor fi scurte, fără a folosi trotinete sau biciclete.

Ministerul Sănătății a anunțat că se vor fabrica măști de protecție de mărimi mai mici, potrivite pentru copii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite