Izolaţi în România. Echipa TVR a dus ajutoare, prin troiene de doi metri, singurului locuitor din cătunul Preveciori, în Caraș Severin

21 ianuarie 2019, 19:53

În zorii zilei, trei echipaje ISU din Timiș, Hunedoara și Caraș Severin au pornit alături de jurnaliștii TVR Timișoara, Dite Dinesz şi Marius Danci, pe drumul forestier lung de 10 km.

Traseul a fost istovitor pentru că zăpada acoperise cu totul poteca de acces.

Echipa de salvatori a încărcat în prima șenilată alimentele donate de telespectatori, iar în cea de-a doua echipamentele medicale. Tot acolo a urcat și un medic de la Spitalul Militar din Timișoara.

După 5 ore pe drum, prin troiene de peste 2 metri, echipele de temerari au ajuns la căsuța lui Gheorghe.

Singurul locuitor din Preveciori, Caraș Severin, a avut parte și de un consult medical, un adevărat lux în această zonă izolată.

După ce și-au îndeplinit misiunea, militarii ISU și jurnaliștii TVR au coborât pe întuneric poteca abruptă prin pădure.

Totuși, drumul de întoarcere a fost ușurat de gândul că acum singurul localnic din Previciori are destule alimente și medicamente ca să iasă cu bine din iarnă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite