Joe Biden vrea să ”reevalueze” relaţiile SUA cu Arabia Saudită

Joe Biden întâlnire cu Mohammed bin Salman Arabia Saudită / captură Youtube
Joe Biden întâlnire cu Mohammed bin Salman Arabia Saudită / captură Youtube
11 octombrie 2022, 21:30

Preşedintele Biden ”a fost foarte clar asupra faptului că trebuie să continuăm să reevaluăm această relaţie, că trebuie să fim pregătiţi să o reconsiderăm”, a spus John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate naţională, într-un interviu acordat postului CNN, citat de AFP şi Reuters.

Joe Biden ”este pregătit să colaboreze cu Congresul pentru a reflecta asupra a ceea ce trebuie să fie această relaţie în viitor” şi ”vrea să înceapă discuţiile încă de acum”, a adăugat Kirby.

Reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, aflate sub umbrela OPEC+, printre care şi Rusia, au convenit săptămâna trecută să-şi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi, pentru a sprijini creşterea preţurilor, un eşec diplomatic pentru preşedintele Biden, care insistase ca producţia de petrol să crească.

Liderul de la Casa Albă a efectuat în acest scop în luna iulie şi o vizită în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, zis şi MBS, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, motiv pentru care anterior în campania sa electorală Biden calificase Arabia Saudită drept un stat ”paria”.

Decizia OPEC+ a provocat un val de indignare în Congresul SUA, unde şeful comisiei pentru afaceri externe din Senat, Bob Menendez, a ameninţat cu blocarea oricărui export de arme către Arabia Saudită. Alţi doi congresmeni, Richard Blumenthal şi Ro Khanna, au semnat în publicaţia Politico un articol în care vin cu o solicitare similară.

Washingtonul a anunţat în luna august că va livra Arabiei Saudite 300 de rachete antiaeriene Patriot, un contract de peste trei miliarde de dolari, alte contracte semnificative fiind încheiate cu saudiţii în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite