Justiția în 2023 | Temeri că reforma pensiilor magistraților ar putea goli și mai mult instanțele și parchetele

2 ianuarie 2023, 17:45

Cea mai controversată prevedere din noile Legi ale Justiției este că judecătorii nu mai riscă dosar disciplinar dacă nu respectă deciziile CCR, CEDO și CJUE. Practic, noua reglementare îl face pe judecătorul român și mai stăpân pe decizia sa, bazată pe lege. În noul an, Parlamentul va trebui să adopte și legile de modificare a Codurilor Penale.

La final de an, Guvernul a adoptat și trimis în Parlament proiectele de modificare a Codurilor Penale, de fapt de punere în acord a acestora cu deciziile CCR. Potrivit mai multor specialiști, proiectele sunt considerate bune, însă există temeri că ar putea fi modificate în Parlament.

La finalul lunii februarie, ministrul Justiției, CSM și președintele României vor trebui să aleagă șefii marilor Parchete. Rămâne de văzut dacă actualii șefi ai DNA, DIICOT și ai Parchetului General vor primi un nou mandat de 3 ani în funcția de conducere sau vor veni alți lideri. Oricare vor fi vor avea de păstorit Parchete golite, după ce foarte mulți procurori cu 25 de ani de carieră în spate au ieșit la pensie, în contextul reformei pensiilor de serviciu. Situația este similară la judecători.

Gabriela Baltag, fost judecător CSM:Fireşte că atunci când vor face 25 de ani, toată lumea va fugi cât va putea de repede din sistem, pentru că sistemul acesta tu îi dăruieşti absolut totul, viaţa ta şi sistemul ce îţi dăruieşte înapoi? De fapt nu sistemul, cei care trebuie să vegheze la liniştea ta, la respectul pe care trebuie să îl ai”.

”Eu vreau să mizez pe faptul că legea privind statutul magistratului permite procurorilor care au fost eliberați din funcție pentru motive neimputabile, cum este și pensionarea, să revină după ce lucrurile se vor stabiliza, raportat la proiectul propus de Ministerul Muncii”, susține Gabriela Scutea, procurorul general al României.

În decembrie, CCR a decis încă o dată că pensiile de serviciu ale magistraților aflate în plată nu pot fi tăiate. Reforma pensiilor speciale își propune să crească treptat vârsta de pensionare a magistraților și să elimine pensiile mai mai ca salariile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă