Klaus Iohannis a semnat decretul care deblochează organizarea titularizării în stare de alertă

Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis
2 iulie 2020, 12:27

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Potrivit unui amendament inițiat senatorul PSD Mihnea Costoiu la legea pentru aprobarea OUG 58/2020, „pe durata stării de alertă, în instituțiile şi autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcţiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură”.

Concursul național de titularizare 2020 a fost suspendat pe 17 iunie, potrivit Ordinului semnat de ministrul Educației, Monica Anisie, chiar înainte de începerea înscrierilor.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă