Klaus Iohannis îl va schimba pe George Maior din funcția de ambasador în SUA

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015
George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015
20 decembrie 2019, 13:45

„O să-l schimbăm (pe George Maior – n.r.). La începutul lui 2020 vom face o evaluare”, a afirmat Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că nu a fost luată o decizie în ceea ce privește înlocuitorul lui George Maior.

Klaus Iohannis a explicat că perioada mandatului de ambasador al lui George Maior poate fi flexibilă.

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 și a fost șef al SRI în perioada 2006-2015. Recent a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în țară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreționar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite