Klaus Iohannis la reuniunea de la Malta a Consiliului European: Situația din România, foarte complicată. Am încredere în români
03 Februarie 2017, 11:35 (actualizat 03 Februarie 2017, 14:06)
(actualizat 03 Februarie 2017, 14:06) | Știrile TVR

Președintele Klaus Iohannis participă vineri, în Malta, la reuniunea informală a Consiliului European, principalele teme de pe agendă vizând dimensiunea externă a migrației și pregătirea întâlnirii liderilor Uniunii Europene care va avea loc în martie la Roma.

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o scurtă discuție înainte de reuniunea Consiliului European din La Valletta cu mai mulți lideri europeni, între care și cancelarul german Angela Merkel, conform imaginilor transmise de serviciul audiovizual al Comisiei Europene.

Situația din România este "foarte complicată", dar "sute de mii de români sunt în stradă" și "am încredere în ei" și "cred în România", a declarat presei vineri, în Malta, președintele Klaus Iohannis, înaintea unui summit european informal.

"Situația din România este foarte complicată. Dar avem sute de mii români în stradă. Am încredere în ei. Cred în România. În cele din urmă, trebuie să găsim o soluție bună. Trebuie să prevaleze statul de drept, valorile europene", a adăugat șeful statului, potrivit Agerpres.

Iohannis a mai afirmat că investitorii din România "nu sunt amenințați". "Situația economică este încă foarte bună și cred că va rămâne așa", a subliniat președintele.