La 8 aprilie 1911 se năștea, la Răşinari, scriitorul și filosoful Emil Cioran. S-a autointitulat “scepticul de serviciu al unei lumi în declin”

A debutat în publicistică de timpuriu, în 1931, colaborând cu diferite articole şi eseuri la mai multe ziare şi reviste, printre care ”Gândirea”, ”Vremea”, ”Mişcarea”, ”Discobolul”, ”Floarea de foc”, ”Calendarul”, ”Convorbiri literare”, ”Azi”, devenind unul dintre numele de referinţă ale mişcării spirituale cunoscute sub denumirea de ”tânăra” sau ”noua generaţie”.

Editorial a debutat în 1934, cu eseul filosofic ”Pe culmile disperării”, pentru care a obţinut „Premiul Scriitorilor Tineri” al Fundaţiilor Regale. Ulterior a publicat ”Cartea amăgirilor” (1936; 1991, 1996); ”Schimbarea la faţă a României” (1936, 1941; ediţie revăzută în 1990, 1993, 1995), una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, ”Lacrimi şi sfinţi” (1937; 1991); ”Amurgul gândurilor” (1940; 1991); ”Îndreptar pătimaş” (1940-1945; 1991).

În 1937 a plecat cu o bursă în Franţa, unde s-a stabilit definitiv, în 1945, şi unde a trăit până la moarte, fără a solicita cetăţenia franceză.

Emil Cioran, „scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof” – după cum se autointitula, a abordat în opera sa teme precum contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sfârşitul civilizaţiei, sensul tragic al istoriei, rolul vieţii şi al morţii, refuzul consolării prin credinţa religioasă. Trăsătura omniprezentă a operei sale este pesimismul, dus până la nihilism.

Apreciată şi în acelaşi timp contestată, opera sa constă în cele şase cărţi amintite, publicate în ţară şi mai mult de zece publicate în Franţa, la prestigioasa Editură ”Gallimard” din Paris.

După plecarea din ţară, Emil Cioran a scris şi publicat în limba franceză. Lucrările apărute în Franţa au fost publicate în România, după 1990, la Editura Humanitas. Dintre acestea amintim: ”Syllogismes de l’ amertume” (1952) – ”Silogismele amărăciunii” (1992); ”La tentation d’ exister” (1956) – ”Ispita de-a exista” (1992); ”Le mauvais Demiurge” (1969) – ”Demiurgul cel rău” (1995); ”Aveux et anathemes” (1987) – ”Mărturisiri şi anateme” (1994); ”Eseuri” – antologie publicată în ţară (1988); ”Convorbiri” (1993); ”Scrisori către cei de acasă” (1995).

Prima carte remarcată de critica franceză a fost ”Precis de decomposition” (1949) – ”Tratat de descompunere” (1992), pentru care i s-a conferit Premiul ”Rivarol”. Acesta a rămas, de altfel, singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincţii pe care i le-a oferit cultura franceză, şi continuând să trăiască foarte modest până la sfârşitul vieţii. 

A murit la 20 iunie 1995 (după unele surse la 26 iunie), la Paris, şi a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse. În anul morţii sale, Editura ”Gallimard” i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ”Oeuvres” – ”Opere”, în care sunt adunate toate cărţile sale.

În anul 2009 a fost declarat membru postmortem al Academiei Române, for care păstrează, din 2011, manuscrisele din fondul Cioran donate de omul de afaceri George Brăiloiu. În 2015, în memoria sa, a fost dezvelit la Bucureşti, un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu.

În 2021, filosoful a devenit personajul unui volum de benzi desenate, intitulat „On ne peut vivre qu’a Paris” şi apărut în luna martie în Franţa, la editura Rivages, potrivit site-ului Fnac.com.

Sursa: Agerpres