La un an de la retragerea din Afganistan, SUA îşi caută locul în lume – analiză EFE

Biden a promis că Kabulul nu va fi un nou Saigon, însă retragerea grăbită din Afganistan, încheiată la 31 august, pe fondul înaintării talibanilor, deloc anticipată şi rapidă, a semănat destul de mult cu sfârşitul războiului din Vietnam

Evacuare disperată

Imaginile evacuării în grabă a personalului diplomatic şi a afganilor care au colaborat cu SUA au făcut ocolul lumii, la fel şi atentatul de pe aeroportul din Kabul care a ucis 13 militari americani şi peste 170 de civili.

După două decenii de invazie în ţara central-asiatică, miliarde de dolari investiţi şi peste 2.400 de militari americani ucişi, Afganistanul s-a întors de unde a plecat: talibanii au revenit la conducerea ţării.

”Haosul care s-a produs reflectă o lipsă totală de planificare. Statele Unite credeau că talibanii nu au forţă să revină la putere şi s-au înşelat”, a declarat pentru EFE Robert Crews, profesor la Universitatea Stanford şi expert în istoria Afganistanului.

În opinia lui Crews, principala greşeală a fost să se creadă că armata afgană era pregătită să lupte împotriva talibanilor în absenţa forţelor americane pe teren. Însă Crews nu consideră că vina revine exclusiv administraţiei Biden, ci crede că Acordurile de la Doha, semnate în 2020 de administraţia de la acea vreme, a preşedintelui republican Donald Trump, cu talibanii, pentru a pune bazele retragerii americane din Afganistan, au fost cele care ”au pavat drumul” întoarcerii radicalilor.

Dezastrul din Afganistan a avut un impact serios asupra popularităţii lui Biden, a cărui cotă a căzut în picaj şi a început să-şi revină cât de cât abia în ultimele câteva săptămâni, scrie EFE.

Însă Casa Albă nu şi-a făcut autocritica şi însuşi Biden a susţinut săptămâna trecută, într-un comunicat, că, datorită ieşirii din Afganistan, SUA pot lupta împotriva terorismului ”fără a pune în pericol mii de militari în teatrul de operaţiuni”.

Ajutor umanitar şi terorism

Tocmai terorismul este în prezent principalul flagel care împiedică SUA să-şi respecte promisiunea de a ajuta poporul afgan, unde aproape 23 de milioane de oameni suferă din cauza unei grave crize alimentare, potrivit datelor ONU. Iar aceasta pentru că prezenţa la Kabul a liderului reţelei teroriste Al Qaida, Ayman al Zawahiri, asasinat în iulie de SUA, a dinamitat convorbirile incipiente dintre Washington şi talibani pentru deblocarea fondurilor afgane.

În total, SUA au îngheţat circa 9 miliarde de dolari, bani pe care guvernul afgan i-a trimis în străinătate înainte de căderea Kabulului şi din care Casa Albă intenţionează să aloce 3,5 miliarde sub formă de ajutoare umanitare, iar restul să-i direcţioneze către familiile victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001 din SUA.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru EFE că regimul taliban ”a încălcat grav” acordurile de la Doha, ”oferindu-i adăpost” liderului Al Qaida, iar cu aceasta şi-a anulat orice posibilitate de recunoaştere internaţională sau de ridicare a sancţiunilor.

Aceeaşi sursă a mai declarat că SUA explorează în prezent ideea unui mecanism alternativ pentru deblocarea fondurilor şi de care ”să beneficieze poporul afgan, nu talibanii”.

Repliere sau reorientare?

Pentru Juan Luis Manfredi, titularul catedrei Prinţul de Asturia de la Universitatea Georgetown, din Washington, consecinţele retragerii haotice din Afganistan au avut un impact mult mai mare: Biden a ajuns ”într-o poziţie slabă şi complicată pe scena internaţională”.

”Aşteptările în ceea ce priveşte capacitatea de leadership a administraţiei Biden erau ridicate şi adevărul este că (gestionarea retragerii din Afganistan) a fost prima mare dezamăgire”, a declarat profesorul citat pentru EFE.

De atunci, SUA au rămas ”fără nicio capacitate de influenţă” într-o regiune de înaltă importanţă strategică, dat fiind că Afganistanul are frontiere cu Iranul, China, Pakistanul şi republicile din Asia Centrală, a apreciat Manfredi.

Această retragere a fost interpretată de mulţi drept o repliere a Washingtonului de pe scena internaţională, lucru de care Rusia a vrut să profite în februarie, prin invadarea Ucrainei.

Totuşi, susţinătorii strategiei lui Biden evidenţiază că, spre deosebire de cele întâmplate în Afganistan, unde nu au anticipat avansul talibanilor, serviciile de informaţii americane au ştiut să anticipeze, cu săptămâni bune înainte, că preşedintele rus Vladimir Putin pregătea ocuparea teritoriului ucrainean. Şi că, prin trimiterea continuă de armament pentru armata ucraineană, s-a reuşit ”izolarea” acestui război în principal în estul Ucrainei.

Manfredi nu crede că SUA se află într-o fază de repliere, ci consideră că suntem martorii unei reorientări evidente a politicii lor externe pentru a se concentra pe rivalitatea politică şi comercială cu China, ţară pe care Casa Albă o percepe drept principală ameninţare.

Stau mărturie în acest sens ultimul turneu al lui Biden în Asia şi recenta vizită a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, deplasări care au sporit tensiunile cu Beijingul. Însă Manfredi avertizează că, dacă SUA vor să continue să fie o superputere, trebuie să reuşească să se ocupe ”de mai mult decât un singur front simultan”.