Lacul Aral din Uzbekistan a secat. Autoritățile vor să cultive terenul care se întinde pe milioane de hectare

8 aprilie 2019, 16:13

În Asia Centrală, la granița dintre Uzbekistan și Kazahstan, peisajul pare desprins dintr-un film de ficțiune.

O întindere deșertică pe care, din loc în loc, vezi nave ruginite, martorii tăcuți ai acestui dezastru ecologic.

Cândva, acolo era un lac a cărui suprafață se apropia de 7 milioane de hectare și în jurul său trăia o comunitate sănătoasă. A mai rămas doar un sfert din el.

Autoritățile de la Tașkent știu că nu mai pot reface lacul, dar vor măcar să recupereze terenul printr-un plan ambițios.

Drama acestui loc a început în anii ’60, când ambele țări erau sub tutela Moscovei, aparținând defunctei Uniuni Sovietice.

Un proiect diabolic al guvernului comunist de atunci prevedea devierea râurilor care alimentau lacurile spre regiunile unde se cultivă bumbacul. Încet, încet, lacul a secat.

O dată cu apa a dispărut și viața din jurul său.

Planul autorităților este să planteze milion de hectare, adică doar o treime din deșertul rămas în urma lacului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă