Legea avertizorilor de integritate a trecut de Parlament, din a treia încercare. Semnatarii sesizărilor vor rămâne anonimi, așa cum a cerut Comisia Europeană

21 martie 2023, 12:59

Forma actuală a legii avertizorilor de interes public preia cerințele Comisiei Europene: persoanele care sesizează încălcări ale legii în instituții și companii au dreptul să rămână anonime și pot da indicii pentru susținerea reclamației, fără însă a dovedi temeinicia lor.

PSD și USR au avut o ultimă dispută în plen. Nemulțumiți sunt și unii și alții. Iar Stelian Ion de la USR spune că legea pune totuși presiune asupra avertizorilor care sunt obligați să precizeze contextul profesional în care au obținut informațiile.

Stelian Ion, deputat USR: „Este absolut irelevant contextul profesional în care au fost obținute informațiile, instituția care primește sesizarea trebuie să se raporteze la informații, fără să țină cont de contextul în care au fost obținute. Dacă pui un astfel de context treci acolo niste elemente din care îți poți da seama din partea cui vine acea sesizare și poți pune presiune pe avertizor.”

Deputatul PSD Alfred Simonis susține însă că avertizorii sunt protejați, dar că legea nu rezolvă problema sesizărilor abuzive: „În discuție cu Comisia am înțeles că e nevoie să fii anonim, așa am trecut, au toate mecansimele de protecție necesară, dar nu avem un răspuns încă la întrebarea ce facem cu un avertizor care face de dimineața până seara sesizări?”

După un periplu legislativ de câțiva ani, timp în care textul legislativ fost trimis de la Parlament, la Președinte la Curtea Constituțională și înapoi în Parlament, noua lege a avertizorului de integritate ajunge din nou la Președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Legea, condiție necesară pentru deblocarea cererii de plată nr. 2 din PNRR

 

 

Proiectul, jalon în PNRR, a fost adoptat după o ședință tensionată și merge acum la promulgare.

Acest proiect este una din condițiile necesare pentru deblocarea cererii de plată nr. 2 din PNRR, a transmis Marius Vulpe, pentru TVR Info. E un proiect care a avut nevoie de trei modificări succesive în Parlament în aproape un an. Prima formă a fost adoptată în vara anului trecut, dar acele prevederi nu respectau necesitatea protecției avertizorilor de integritate, mai mult, îngreunau la acel moment toată activitatea acestora în semnalarea unor acte de corupție.

După mai multe observații și avertismente din partea Comisiei Europene, în momentul de față s-a mai operat o nouă și ultimă modificare, astfel încât această procedură să nu mai aibă obstacole.

Astfel, a fost eliminată din proiectul de lege acea condiție prin care un avertizor public de integritate putea să facă o sesizare numai dacă avea indicii temeinice cu privire la un caz de corupție. S-a eliminat această cerință, la cererea CE, dar și a reprezentanților Opoziției și ai societății civile, care au arătat că, prin păstrarea acelei sintagme, de fapt, activitatea acestor avertizori era redusă la zero și era descurajată.

Proiectul va ajunge la promulgare din nou pe masa președintelui Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite