Soba cu lemne, soluția salvatoare în Republica Moldova. Țara se află în stare de urgenţă energetică

27 octombrie 2021, 08:26

Criza mondială a gazelor se dezbate şi pe uliţele satelor basarabene. Localnicii din comuna Truşeni urmăresc negocierile autorităţilor de la Chişinău cu Gazpromul rusesc.

Sătenii ar putea reveni la soba cu lemne. Şi-au făcut deja provizii.

În aceste condiţii, nu e de mirare că a crescut serios cererea pentru lemnele de foc.

Un metru ster de lemn tare, tăiat şi despicat, este vândut cu aproape o mie de lei moldoveneşti, cu 40 de lei mai mult ca anul trecut. Pe site-urile de anunţuri, intermediarii vând însă mult mai scump.

Ieri, Guvernul de la Chişinău a semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze din Polonia.

Autoritățile încearcă astfel să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale.

Guvernul se află în negocieri cu Federația Rusă și compania Gazprom pentru semnarea unui acord de livrare de gaze naturale pe termen lung.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite