Liderul ISIS, Abu Bakr al Baghdadi, ar fi în viață, susține un lider kurd

17 iulie 2017, 20:52

Lahur Talabany ocupă o funcție înaltă în serviciile de contraterorism din Irak. El spune că e 99 la sută sigur, pe baza unor informații, că Al Baghdadi e în viață și că ISIS se va regrupa și va semăna cu o rețea Al Qaida mai puternică, „un fel de Al Qaida pe steroizi”, a spus oficialul kurd.

ISIS a difuzat pe rețelele jihadiste o înregistrare cu luptătorii săi în schimburi intense de focuri cu forțele siriene susținute de americani. Agenția Reuters a consultat experți care au confirmat autenticitatea imaginilor. Scenele de luptă au loc în zona Raqqa din Siria. E un gest propagandistic: prin difuzarea acestui video, ISIS încearcă să ridice moralul luptătorilor săi, după alungarea din zona Mosul, din Irak.

ISIS a fost eliminată din Mosul, dar au rămas acolo familiile luptătorilor jihadiști. Iar autoritățile nu prea știu unde să-i ducă.

Femei, copii, rude, familii numeroase, pe care comunitatea locala, după ani de suferință din cauza ISIS, nu îi vrea.

Dar civilii care se întorc în Mosul și încearcă să-și reia cursul firesc al vieții după teroarea ISIS spun ferm că nu vor ca familiile jihadiștilor să fie printre ei. Iar autoritățile irakiene nu știu ce ar putea face cu aceste familii. Un oficial din din Mosul spunea: nu știm și nu putem să le ștergem trecutul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite