Liderul lumii libere | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii „Europa Mea”

Eram în Place Jourdain la faimoasa Maison Antoine. Adică, la chioșcul care vinde cartofi prăjiți în cornet de hârtie, cu sosuri la alegere. Zice-se că aia ar fi cei mai buni “frites” din lume. Azi mi-am adus aminte de ziua aia de acum vreo șase luni. Azi, pentru că azi au dat belgienii un SOS mondial, că au un stoc de 750.000 de tone (!) de cartofi pe care nu mai au pentru cine să îi prăjească, din pricina pandemiei care a omorât turismul. Poza care însoțea articolul era, normal, a cozii de la Maison Antoine. Chioșcul ăla e faimos în toată lumea.

Vreo 12 restaurante și berării dimprejurul pieței Jourdain trăiesc de pe urma lui. Lasă turiștii să se așeze la ei în cârciumă, cu cornetele de cartofi prăjiți luați de la Antoine și să bea o bere – două. Cam toate restaurantele de acolo trăiesc de pe urma chioșcului. Fie vorba între noi, de mai multe ori am constatat: berile ne costau mai scump decât mâncarea. Locul este faimos în toată lumea. Lovitura maximă de imagine cred că a fost dată cu ajutorul doamnei Merkel, cea care s-a lăsat fotografiată cu un cornet de frites și o bere, în Jourdain, pe durata unei pauze de Consiliu European.

În ziua aia ploioasă eram cam 12 ziariști români la masă și nu am de lucru, le zic de celebra clientă și de publicitatea adusă. De aici a pornit conversația. De la un gest de lehamite. “Eh, Merkel”. Intrigat, am zis să intrăm în detalii. Avea ceva cu doamna cancelar sau era o reacție înspre mai toată clasa politica europeană? Am primit lista deja banalizată de reproșuri: renunțarea la energia nucleră și dependența de ruși, politica (prea) relaxată în privință refugiaților, puterea disproporționat de mare în clubul celor 27, în UE. M-am văzut nevoit să încerc să le-o descriu un pic pe doamna cancelar, să le-o explic cât de cât.

Așa că am pornit de la copilăria unei fiice de pastor luteran în Germania comunistă, în RDG. Avea dosar prost. Așa că s-a înscris la pionieri, a învățat limba rusa și s-a dus la clubul de prietenie cu URSS. A tras din greu, pe învățătură, că pe dosar nu avea cum, ăla era balast. A terminat școala și a intrat în cercetare. În politica a ajuns relativ din întâmplare, după căderea Zidului. Creștin Democraților le trebuia o figură bună la imaginea partidului, imediat după Reunificare. Au găsit-o pe doamna cercetătoare științifică, din Noile Landuri (adică RDG), îmbrăcată incredibil de anost, arătând a orice, numai a vedetă politică nu. A crescut pe lângă un titan al politicii germane, Helmuth Kohl. Doi bărbați i-au influențat decisiv formarea: tatăl luteran care a crescut-o în spiritul seriozității, muncii, datoriei, corectitudinii, împrumuturilor mereu rambursate. Vă amintiți poziția inflexibilă în criza financiară a Greciei? Eh, de acolo i se trage. Al doilea pilon al formării ei politice a fost, indiscutabil, Kohl. El a convins-o că o Germanie prospera nu poate fi concepută decât într-o Europă unită, bogată și puternică. Că nu exista altă soluție pentru țara lor. Vă amintiți flexibilitatea de ultim moment în criza financiară a Greciei? Eh, de acolo i se trage.

Momentul în care a pus mâna pe partid, pe CDU, a fost unul extrem de interesant. Acuzat de a fi primit donații financiare ciudate pentru partid, Helmuth Kohl a refuzat să coopereze cu investigatorii și lucrurile păreau să se uite, să treacă de la sine. În fond, vorbeam de politicianul care a reușit să manevreze Reunificarea Germaniei. Ei bine, fiica sa politica, Angela Merkel nu a fost de acord. A scris o întreagă primă pagină în FAZ (Frankfurter Allgemeina Zeitung) în care a condamnat ferm aparențele de corupție și încercarea de mușamalizare a cazului. De atunci, Merkel a preluat partidul iar Kohl nu a mai fost văzut niciodată în public. Fiind nevoită să joace și să câștige într-o lume a bărbaților, s-a adaptat. În opinia multora, Angela Merkel este una dintre cele mai redutabile negociatoare din politica globală a ultimului secol. Fie vorba între noi, a avut și unde se antrena. Germania este un stat federal, așa că negocierea cu variile interese ale landurilor e o parte obișnuită a jocului. În același timp, țara se bazează pe un continuu dialog social între sindicate și patronate, cu implicarea zdravăna a guvernelor. Încă de la primul meci electoral, contra unui Schroder ultra-macho, doamna Merkel și-a conturat stilul care o vă face să domine masa Consiliului European ani buni de zile. A știut cum să își convingă cei mai dificili parteneri de negociere, fie că se numeau Sarkozy, fie Macron. Pe plan intern, a reușit să țină laolaltă, multă vreme, o Mare Coaliție cu Social Democrații. E drept, asta a costat deplasarea spre centru a celor două partide, ceea ce a eliberat flancurile. Așa au apărut AfD și Die Linke.

Europenește vorbind, interlocutorul meu avea perfectă dreptate. Cel mai greu cuvânt îl are Germania. Situația nu este datorată exclusiv PIB-ului sau performanței economice. Un rol uriaș îl au seriozitatea și dedicarea doamnei cancelar. De la tatăl ei biologic a învățat valoarea muncii și a cuvântului dat. De la tatăl său politic a înțeles că Germania puternică nu există în afara unei Europe puternice, coerente și unite. Combinația celor doua idei a făcut ca, mai ales după retragerea lui Jean Claude Juncker (un alt mare jucător politic al secolului), Angela Merkel să domine (poate prea) copios jocul de putere de la Bruxelles. În plus, dată fiind starea establishmentului politic global, îndrăznesc să afirm că Mutti Merkel a devenit ceea am zis în titlu: a ajuns să joace rolul de lider al lumii libere. Colac peste pupăză, urmează președinția rotativă nemțească a Consiliului. Nu are rost să dăm cu banul despre care îi va fi prioritatea zero. Evident, redresarea de după criza COVID. Dacă reușește și asta, dacă izbutește să cârmească 27 de state spre un buget multianual care să scoată rapid din criză Continentul, poziția în istorie i se va apropia, probabil, de beatificare.

Da, știm cu toții, și-a anunțat retragerea. Tare sunt curios cine se va încumeta să îi ia locul. Grea misie, să urmezi unui asemenea politician. Nici nu pare a fi prea mare înghesuială, fie vorba între noi.

Măcar cu asta am rămas drept concluzie, la adăpost, într-o crâșmă din Place Jourdain, în timpul unei ploi tipic bruxelleze, molfăind cartofi prăjiți la cornet, alunecându-i cu bere locală, la mai bine de trei luni înainte de declanșarea nenorocitei ăsteia de molime: pe vremurile astea grele, în timpul crizei evidente de leadership la nivel global, există măcar o constantă care să ne dea oarece speranță. O doamnă (fosta) cercetătoare din (fostul) RDG, îmbrăcată incredibil de plictisitor și care vorbește doar o limba străină, rusa.