Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a fost arestat în Italia

24 septembrie 2021, 11:42

După referendumul din octombrie 2017, Carles Puigdemont a declarat în Parlament independența Cataloniei sub formă de Republică, după care a suspendat-o sub pretextul inițierii unui dialog cu guvernul Spaniei pentru recunoașterea rezultatului alegerilor.

Am ajuns într-un moment istoric și ca președinte al Guvernului Catalan vă prezint rezultatul referendumului membrilor parlamentului și cetățenilor pentru ca în acest mandat Catalonia să devină stat independent sub formă de Republică. Guvernul și cu mine propunem Parlamentului suspendarea efectelor declarației de independențã pentru a iniția un dialog în săptămânile care urmează, fără de care va fi imposibil sã ajungem la un acord comun, declara Carles Puigdemont, fost președinte al Cataloniei.

La doar două zile după această declarație, Carles Puigdemont a fugit în Belgia, în timp ce ceilalți lideri catalani care au participat la organizarea referendumului au fost arestați.

Tribunalul Suprem al Spaniei a emis în 2019 un mandat european de căutare și reținere, după pronunțarea sentinței în care participanții la procesul deindependenta a Cataloniei au fost acuzați de răzvrătire.

Carles Puigdemont se bucura însă de imunitate după ce obținuse un mandat de eurodeputat. Parlamentul european i-a retras însă imunitatea în martie anul trecut, decizie reconfirmată pe 30 iulie de Curtea Europeană de Justiție.

El a mai fost reținut de autoritățile germane în 2018, însă a fost eliberat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite