Război în Ucraina, ziua 74 | U2, concert surpriză într-o stație de metrou din Kiev. Forțele ruse bombardează constant fabrica Azovstal

8 mai 2022, 14:55

ACTUALIZARE 22.45: Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat duminică că Kremlinul nu are „nimic de sărbătorit” pe 9 mai, Ziua Victoriei Rusiei, și că rapoartele despre bombardarea unei școli ucrainene pot fi adăugate la „lista lungă” a crimelor de război.

”Nu au nimic de sărbătorit mâine. Nu au reușit să-i învingă pe ucraineni, nu au reușit să împartă lumea sau să împartă NATO”, a spus Thomas-Greenfield, citată de CNN.

ACTUALIZARE 22.15: Cântărețul Bono și chitaristul U2, The Edge, au susținut duminică un concert surpriză la stația de metrou Khreschatyk din Kiev.

Trupa a spus într-un tweet duminică că președintele Zelenski „ne-a invitat să cântăm la Kiev ca o demonstrație de solidaritate cu poporul ucrainean și așa am ajuns să facem asta”.

ACTUALIZARE 22.00: Casa Albă anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei. Pentru prima dată au fost vizați directori ai Gazprombank.

ACTUALIZARE 21.45: Într-o conferință de presă comună cu președintele ucrainean, la Kiev, duminică, prim-ministrul Canadei Justin Trudeau a anunțat redeschiderea ambasadei Canadei la Kiev. Trudeau a anunțat, de asemenea, că va fi acordată mai multă asistență militară pentru Ucraina, inclusiv camere cu drone, imagini prin satelit, arme de calibru mic, muniție și finanțare pentru operațiunile de deminare.

Premierul canadian a anunțat, de asemenea, că Canada va elimina tarifele comerciale pentru toate importurile ucrainene care vin în Canada pentru anul viitor.

„Este clar că Vladmir Putin este responsabil pentru crime de război odioase și trebuie tras la ărspundere”, a spus Trudeau.

ACTUALIZARE 21.00: Fabrica de oțel Azovstal din Mariupol se află sub „bombardamente intens și constante” de către forțele ruse care încearcă să cucerească ultimul bastion rămas în orașul-port, potrivit brigadei Azov, care a susținut o conferință de presă online dintr-o ascunzătoare din cadrul uzinei.

Rușii atacă cu „artilerie, tancuri, mortiere, infanterie și lunetişti”, potrivit soldaţilor.

ACTUALIZARE 20.23: Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a vorbit duminică cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba despre întoarcerea diplomaților americani la Kiev și asistența de securitate acordată de SUA în Ucraina.

Ambasadorul interimar al SUA în Ucraina, Kristina Kvien, și un grup de diplomați americani s-au întors duminică la ambasada de la Kiev, pentru prima dată de la începutul războiului în urmă cu mai bine de două luni.

Ambasada SUA din capitala Ucrainei a fost închisă la mijlocul lunii februarie, în condițiile în care au crescut îngrijorările cu privire la acțiunea militară a Rusiei. Un mic grup de diplomați americani a fost mutat în orașul Lviv, din vestul ucrainean, înainte de a trece granița cu Polonia și de a face naveta dus-întors în Ucraina. Pe 24 februarie – în aceeași zi în care a început invazia militară a Rusiei – SUA au suspendat serviciile la Lviv.

La sfârșitul lunii aprilie, în timpul unei vizite la Kiev, secretarul de stat Antony Blinken a anunțat că SUA va reloca diplomații în Ucraina. Diplomații începuseră să facă excursii de o zi în Lviv în urma acelui anunț.

ACTUALIZARE 20.13: Forțele armate ale Ucrainei spun că au continuat să reziste eforturilo unităților ruse de a cuceri mai multe zone.

Principala acțiune rusă a fost la sud de orașul Izium, într-un efort de a încercui trupele ucrainene care apără părți din regiunea Lugansk.

Statul Major ucrainean a spus că „inamicul a regrupat unități și a readus provizii pentru a spori ofensiva”, dar încercarea de a ocupa un nou teritoriu a fost respinsă.

Ucrainenii au spus: „Ocupanții nu mai desfășoară o ofensivă activă în direcția Harkov”.

ACTUALIZARE 20.00: Departamentul de Stat al SUA a anunțat duminică restricții privind vizele pentru peste 2.000 de oficiali militari ruși și belarusi pentru încălcări legate de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și o nouă politică de restricție a vizelor care vizează oficialii ruși pentru încălcări ale drepturilor omului, încălcări ale dreptului internațional umanitar și corupție în Ucraina, scrie CNN.

ACTUALIZARE 19.10: Premierul canadian Justin Trudeau s-a deplasat duminică la Irpin, la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de Kiev, oraş devastat de luptele intense dintre armatele ucraineană şi rusă, înainte de ocuparea acestuia în martie de către ruşi, a anunţat primarul oraşului, relatează AFP.

ACTUALIZARE 16.43: Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a făcut o călătorie neanunțată, duminică, la Ujhorod, un oraș mic din sud-vestul Ucrainei, la o școală transformată în locuință temporară pentru cetățenii care şi-au părăsit casele după începerea războiului. Biden s-a întâlnit cu Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, care nu a mai fost văzută în public din 24 februarie, prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, scrie CNN.

ACTUALIZARE 15.30: Trupele ruse au capturat orăşelul Popasna, din estul Ucrainei, după săptămâni întregi de lupte, au anunţat surse ucrainene.

ACTUALIZARE 15.11: Preşedintele german Frank Walter Steinmeier l-a acuzat duminică pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, că a spulberat „visul unei epoci a păcii în Europa” pentru a sădi „coşmarul unui război brutal şi ilegitim” de pe o poziţie de „putere atomică”.

ACTUALIZARE 15.10: Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei” şi „Ziua Europei”.

ACTUALIZARE 12.30 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că răul a revenit în țara sa, în timpul unui discurs emoționant de Ziua Victoriei, când Europa comemorează 77 de ani de la capitularea Germaniei naziste, relatează Reuters.

Într-un mesaj video, Zelenski a spus că viața pentru care au luptat soldații în acel război a luat sfârșit pe 24 februarie, când forțele ruse au invadat Ucraina. ”Răul s-a întors. Din nou! Într-o formă diferită, sub sloganuri diferite, dar cu același scop”, a spus Zelenski. Dar liderul ucrainean a spus că Ucraina și aliații săi vor câștiga. „Niciun rău nu poate scăpa de responsabilitate, nu se poate ascunde într-un buncăr”, a adăugat el. Liderul nazist Adolf Hitler și-a petrecut ultimele zile ale vieții într-un buncăr din Berlin, unde s-a sinucis în ultimele zile ale războiului, notează Reuters.

ACTUALIZARE 11.45: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa Nord-Atlantică „nu a observat nicio schimbare” în strategia nucleară a Moscovei, însă a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru „şi mai multe distrugeri masive” comise de Rusia în războiul din Ucraina şi a pledat pentru „intensificarea” livrărilor de arme către Kiev.

ACTUALIZARE 11.30 Ministerul Apărării rus a anunţat duminica aceasta că a distrus în cursul nopţii cu o rachetă o navă de război ucraineană în apropierea portului Odesa, din sudul Ucrainei, transmite Reuters.

Ministerul rus a declarat că rachetele sale au lovit o corvetă ‘Project 1241’, de tip sovietic, clasa Tarantul – conform clasificării NATO.

Sistemul de apărare antiaeriană rus a doborât în timpul nopţii două bombardiere Su-24 şi un elicopter aparţinând ucrainenilor deasupra Insulei Şerpilor, în Marea Neagră, a mai transmis ministerul rus într-o declaraţie.

Potrivit sursei citate, patru avioane de luptă, patru elicoptere şi o navă de asalt aparţinând forţelor ucrainene au fost distruse în ultimele 24 de ore. Reuters menţionează că nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii şi că partea ucraineană nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

ACTUALIZARE 11.00 Cel puțin 225 de copii au fost omorâți și alți 413 au fost răniți în războiul din Ucraina declanșat de Rusia, a transmis Procuratura Generală a Ucrainei, relatează The Guardian. Cifrele pot fi și mai mari, deoarece nu includ victimele în zonele în care au loc ostilitățile și în zonele ocupate, a mai transmis Procuratura Generală.

ACTUALIZARE 10.30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa duminică, 8 mai, prin videoconferință, la o reuniune cu liderii marilor puteri din grupul G7, consacrată războiului din Ucraina, relatează New York Times. Reuniunea G7 cu Zelenski are loc cu o zi înainte de Ziua Victoriei, sărbătoarea anuală a Rusiei care comemorează victoria asupra Germaniei naziste în 1945. Zelenski a avertizat că forțele ruse își vor intensifica probabil atacurile în acest weekend și până luni.

ACTUALIZARE 10.00 Aproape 200 de situri de patrimoniu cultural au fost lovite până acum în Ucraina de când Rusia a început invazia în urmă cu două luni şi jumătate, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de DPA și Agerpres. „Până la 7 mai, armata rusă a distrus sau avariat deja aproape 200 de situri de patrimoniu cultural”, a spus Zelenski într-un mesaj video. Printre acestea se numără muzeul dedicat poetului şi filosofului Grigorii Skovoroda din regiunea Harkov, care a fost lovit de o rachetă cu o noapte în urmă, potrivit lui Zelenski.

ACTUALIZARE 9.30 Doi oameni au fost ucişi în urma bombardării de către ruşi a unei şcoli din satul ucrainean Bilogorivka, dar există temerea că circa 60 de persoane prinse sub dărâmături şi-ar fi pierdut la rândul lor viaţa, a declarat duminică guvernatorul regiunii Lugansk (est), Serhii Gaidai, transmite Reuters.

Gaidai a declarat că forţele ruse au lansat un atac aerian sâmbătă după-amiază asupra şcolii în care se adăposteau circa 90 de persoane, provocând un incendiu care a cuprins clădirea. Treizeci de oameni au fost salvaţi.

„Incendiul a fost stins după aproape patru ore, apoi molozul a fost îndepărtat şi, din nefericire, cadavrele a două persoane au fost găsite. Probabil că toţi cei 60 de oameni aflaţi încă sub dărâmături au murit”, a scris Gaidai pe canalul său de Telegram.

Bilogorivka este un sat situat la circa 10 kilometri vest de Lîsîceansk, bombardat din greu de forţele ruse, notează dpa.

Separat, Gaidai a declarat că, potrivit informaţiilor preliminare, bombardarea satului Şîpilovo a distrus o casă, iar 11 oameni au rămas prinşi sub dărâmături.

Reuters notează că nu a putut verifica imediat aceste informaţii, iar dinspre partea rusă nu există un răspuns.

Institutul pentru Studiul Războiului a prezentat sâmbătă seară principalele evenimente care au avut loc în ultimele ore în războiul din Ucraina:

Forțele ruse au distrus mai multe poduri pentru a încetini contraofensiva forțele ucrainene și ar putea efectua o retragere limitată la nord-est de orașul Harkiv în fața contraofensivei ucrainene de succes.

Forțele ucrainene fac progrese semnificative în jurul Harkovului și probabil că vor avansa până la granița cu Rusia în zilele următoare.

Forțele ucrainene au continuat să respingă avansurile rusești către Barvinvoke, iar forțele ruse au abandonat probabil eforturile de a se deplasa direct spre sud-est, spre Sloviansk. ISW nu poate confirma afirmațiile privind o contraofensivă ucraineană spre Izium în acest moment.

Forțele ruse au pretins că au capturat Popasna pe 7 mai, dar rămân în mare parte blocate în estul Ucrainei. Guvernul ucrainean a confirmat că ultimii civili rămași blocați în uzina Azovstal au fost evacuați pe 7 mai.Apărătorii ucraineni rămași par puțin probabil să se predea.

După toate indicațiile, forțele ruse vor anunța crearea Republicii Populare Herson sau eventual anexarea forțată a regiunii Herson în următoarele săptămâni pentru a-și întări ocupația și a încerca să desprindă definitiv aceste teritorii de Ucraina.

Forțele ruse au continuat să țintească Odesa cu rachete de croazieră și să efectueze atacuri sub steag fals în Transnistria în ultimele zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite