Ministrul de externe al Ucrainei atrage atenţia că prin prezenţa lor la centrala nucleară Zaporojie şi prin actele de provocare, ruşii pun în pericol un continent întreg.
Ministrul de externe al Ucrainei atrage atenţia că prin prezenţa lor la centrala nucleară Zaporojie şi prin actele de provocare, ruşii pun în pericol un continent întreg.
ACTUALIZARE 20.30 Rușii au bombardat mai multe ateliere de producție de la fabrică de motoare de avion Siici situată în regiunea Zaporojie
ACTUALIZARE 19.00 VIDEO Două tancuri rusești explodează, în timp ce atacau poziții ucrainene
ACTUALIZARE 15.00 În ultimele 24 de ore, peste 18.500 de persoane au trecut din Donbas prin puncte de control din regiunea Rostov, a informat duminică serviciul de presă al departamentului regional de frontieră al Federației Ruse. „În ultimele 24 de ore, peste 18.500 de cetățeni au trecut granița pentru a intra în Rusia prin puncte de control situate în regiunea Rostov”, se arată în comunicat. Cu o zi în urmă, peste 19.000 de oameni au trecut granița dintre Ucraina și Rusia.
ACTUALIZARE 14.30 Într-o postare pe Twitter, Dmitro Kuleba cere, din nou, plecarea armatei ruse de la Zaporojie.
De zeci de ani, siguranţa nucleară este prioritatea Ucrainei, ţinând cont, mai ales,de trecutul nostru tragic. Invadatorii ruşi au transformat centrala nucleară Zaporojie în bază militară şi pun în pericol un continent întreg.
Militarii ruşi trebuie să plece de la centrală, nu au ce căuta acolo, spune Kuleba.
ACTUALIZARE 14.00 Procuratura Generală a raportat, duminică, într-un comunicat pe Telegram, că de la începutul invaziei ruse din Ucraina au murit cel puțin 379 de copii. „Până în dimineața zilei de 28 august 2022, peste 1.112 copii au fost răniți în Ucraina ca urmare a agresiunii armate pe scară largă a Federației Ruse. Potrivit informațiilor oficiale ale procurorilor pentru minori, 379 de copii au murit și cel puțin alți 733 au fost răniți”, se arată în comunicat. Cei mai mulți copii au căzut victime în regiunea Donețk – 388, regiunea Harkov – 202, regiunea Kiev – 116, regiunea Cernihiv – 68, regiunea Mikolaiv – 67, regiunea Luhansk – 61, regiunea Herson – 55 și regiunea Zaporojie – 44.
ACTUALIZARE 12.00 Forțele armate ucrainene au lovit una dintre cele mai mari baze militare inamice de pe teritoriul uzinei „Avtocolorlit” din Melitopol, a declarat, duminică, primarul orașului, Ivan Fedorov. „În Melitopol, una dintre cele mai mari baze militare inamice de pe teritoriul uzinei „Avtocolorlyt” a fost distrusă. De asemenea, potrivit informațiilor preliminare, una dintre clădirile din satul Mirny, raionul Melitopol, în care se desfășurau pregătirile pentru pseudoreferendum, a fost distrusă”, a transmis Ivan Fedorov.
ACTUALIZARE 11.30 Poliția ucraineană a înregistrat 122 de atacuri inamice pe teritoriul regiunii Sumi în cursul zilei de sâmbătă, două persoane fiind rănite, informează Ukrinform. Din cauza bombardamentelor, au fost avariate case particulare, ferme agricole, teritoriul unui internat psihoneurologic, un magazin, o școală și o grădiniță.
ACTUALIZARE 11.00 Șeful Administrației Militare Regionale Lugansk, Serhii Gaidai, a transmis, duminică, pe Facebook, că forțele ruse și-au concentrat principalele eforturi pe direcția Bakhmut, unde încearcă fără succes să pătrundă din mai multe orașe și sate din regiunea Luhansk. „Inamicul nu oprește măcar o zi bombardamentul masiv asupra zonelor populate și a fortificațiilor armatei ucrainene la granița celor două regiuni, Luhansk și Donețk. Sâmbătă, rușii au vrut să spargă apărarea Forțelor Armate în șase locuri diferite. De două ori au organizat un asalt cu sprijinul aviației. Cu toate acestea, armata noastră a reușit să oprească fiecare dintre aceste ofensive și să respingă inamicul”, a spus Serhii Gaidai.
ACTUALIZARE 10.00 Fostul comandant al forțelor americane în Europa, generalul în rezervă Ben Hodges, explică într-un interviu acordat Deutsche Welle cum pot fi învinși rușii în Ucraina până la sfârșitul anului. Generalul american insistă să transfere și mai multă artilerie și rachete cu rază lungă în Ucraina pentru trecerea la o contraofensivă majoră.
Până la sfârșitul anului, Ucraina ar putea respinge ocupanții ruși în poziția din 23 februarie, cu condiția ca Occidentul să furnizeze arme în cantități suficiente. Armata rusă a depășit deja vârful puterii sale de șoc și frontul nu se mișcă, dar Ucraina mai are puține arme pentru a porni la contraofensivă, a declarat generalul american în rezervă Ben Hodges.
„Ucrainenii au fost incredibil de rezistenți, plini de resurse, inovatori, dar au nevoie de artilerie mai precisă și cu rază lungă de acțiune. Artilerie și rachete care pot trage în continuare și să distrugă artileria rusă, logistica, să lovească aerodromurile rusești. Acest lucru este necesar. Am oferit ceva, dar nu este suficient pentru a avea un efect decisiv. De aceea linia frontului nu s-a schimbat de aproximativ o lună. Rușii au ajuns la punctul culminant, nu mai pot face nimic. Dar ucrainenii au nevoie de arme pentru a câștiga”, a spus Ben Hodges.
Fostul comandant al forțelor americane în Europa a spus că rușii au ajuns deja la punctul culminant al ofensivei și nu au putut să avanseze mai departe. Mai mult, nu își pot proteja nici măcar spatele. „Durata războiului va depinde dacă facem tot ce am promis sau dacă livrăm toate armele promise. Cred că îi putem împinge înapoi la linia din 23 februarie până la sfârșitul acestui an”, a spus generalul Hodges.
ACTUALIZARE 09.00 Prelungirea războiului va aduce beneficii lui Putin, dar în cazul unei contraofensive nereușite, Ucraina riscă să piardă sprijinul Occidentului. Potrivit unor experți străini, Ucraina folosește cu succes armele occidentale împotriva invadatorilor, dar nu este pregătită pentru o contraofensivă adevărată . Cu toate acestea, Volodimir Zelenski este de părere că această contraofensivă ar trebui să fie realizată în următoarele luni, deoarece prelungirea războiului va aduce beneficii Rusiei, care va putea anexa teritoriile capturate temporar în acest timp, scrie The New York Times.
Potrivit jurnaliștilor americani, Ucraina este în pericol în oricare dintre cele două situații ipotetice. Dacă Forțele Armate nu vor începe să avanseze activ și va lansa doar lovituri cu rachete cu rază lungă de acțiune în spatele inamicului, Rusia va putea mobiliza mai mult personal și va putea profita de oboseala Occidentului și iarna grea. În același timp, dacă soldații ucraineni lansează o contraofensivă dar eșuează, țările partenere ar putea reduce activitatea de sprijin armat pentru Kiev. Și asta va însemna superioritatea Federației Ruse pe câmpul de luptă și un război care va dura ani de zile.
Potrivit NYT, există anumite dezacorduri între liderii politici și militari ucraineni. Primii caută o victorie majoră, în timp ce cei din urmă vor să se asigure că au suficiente trupe și putere de luptă înainte de a lansa o ofensivă majoră.
Potrivit jurnaliştilor, preşedintele Ucrainei consideră că încercarea de contraofensivă ar trebui lansată înainte de apariţia condiţiilor meteorologice severe, care vor limita semnificativ capacitatea armatei de a avansa în mediul rural. Putin, dimpotrivă, va încerca să „înghețe” războiul pe cât posibil și să-i distrugă treptat pe ucraineni, lansând lovituri de la distanță mare până când va epuiza complet Forțele Armate.
NYT subliniază că pentru președintele rus, chiar și o pierdere parțială de teritoriu ca urmare a unei contraofensive a forțelor armate ar însemna o înfrângere rușinoasă, întrucât Rusia nu a reușit să cucerească un singur centru mare de la începutul lunii iulie, fapt dezamăgitor chiar și pentru cei mai înflăcărați susținători ai războiului.
ACTUALIZARE 08.30 Actorii din Nikolaev au revenit pe scenă pentru prima dată de la începutul invaziei ruse. Scena lor însă nu a mai fost aceeași sală de 450 de locuri, așa cum erau obișnuiți înainte de război.
Câțiva actori ucraineni au tranformat un adăpost subteran într-un mic teatru. Aceștia au făcut prima reprezentație în fața a câtorva zeci de spectatori care au fost nevoiți să coboare trepte abrupte din beton pentru a ajunge la scena improvizată. Piesa de teatru a fost susținută de Teatrul de Artă Dramatică din Nikolaev, relatează news.ro.
Managerul teatrului, Artem Svistum, a descris acest spectacol drept o "terapie prin artă" pe care artiștii o oferă localnicilor rămași în oraș după numeroasele bombardamente ale forțelor armate ruse.
ACTUALIZARE 07.30 Ministrul de externe Annalena Baerbock a asigurat Ucraina de sprijinul Germaniei în războiul împotriva Rusiei în anii următori, dacă va fi necesar, transmite duminică dpa.
"Din păcate, trebuie să presupunem că Ucraina va avea în continuare nevoie de noi arme grele de la prietenii săi vara viitoare", a declarat Baerbock pentru ziarul german Bild am Sonntag.
"Ucraina apără libertatea şi pacea şi pentru noi. Iar noi îi sprijinim financiar şi militar - şi asta atât timp cât este necesar. Punct", spuse Baerbock.
Ea a avertizat, de asemenea, că războiul "ar putea continua ani de zile", dar a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a înşelat crezând că Ucraina va cădea în câteva săptămâni.
Baerbock a apărat pretenţia Ucrainei asupra Peninsulei Crimeea, care a fost anexată ilegal de Rusia în 2014."Totodată, Crimeea aparţine Ucrainei. Lumea nu a recunoscut niciodată anexarea din 2014, care a fost împotriva dreptului internaţional".
Avertizându-i pe germani să nu permită oboselii războiului să se instaleze la şase luni de la începutul conflictului, Annalena Baerbock a recunoscut că oamenii "simt acum consecinţele războiului energetic al lui Putin în propriile lor buzunare".
"Divizarea socială a Europei face parte din războiul lui Putin. Trebuie să împiedicăm acest lucru. Va fi un drum nesigur, dar face parte din responsabilitatea noastră politică să atenuăm dezechilibrele sociale rezultate din preţurile ridicate la energie".
De asemenea, ministrul german de externe a respins categoric cererile formulate de unii politicieni ca guvernul să aprobe conducta Nord Stream 2 din Marea Baltică pentru a permite un volum mai mare de livrări de gaze ruseşti cu scopul evitării unei crize la sfârşitul acestui an.