„Loverboy” condamnat la 11 ani de închisoare. Bărbatul a racolat șase tinere pe care le-a obligat să facă clipuri pentru adulţi
16 Mai 2023, 11:19 (actualizat 16 Mai 2023, 11:50)
(actualizat 16 Mai 2023, 11:50) | Știrile TVR

Decizie fără precedent în România! Un bărbat care a racolat, prin metoda loverboy, şase tinere din care 4 minore, şi le-a obligat să facă clipuri pentru adulţi a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Detalii cu impact emoțional!

Clipurile video erau ulterior încărcate de bărbat pe platforme de profil obţinând în acest mod zeci de mii de euro, este cea mai mare pedeapsă pentru astfel de fapte, asta după ce acest timp de infracţiune a explodat în ultimii 3 ani.

În plus, acesta a încercat în permanență să determine persoanele vătămate să nu ofere declarații ce l-ar incrimina.

Vă reamintim, dacă aveți informații despre abuzul asupra copiilor, sunați la numărul de urgență 119.