Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila sunt în grafic

26 mai 2020, 20:28

În ianuarie 2018, Guvernul României semna contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect de infrastructură din sud-estul României: podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. După doi ani, constructorii au reușit să amenajeze punctele de stabilitate ale podului.

Cea mai mare provocare a reprezentat-o apa, aflată la mică adâncime, și care trebuia eliminată din sol pentru turnarea betonului.

Dacă totul va decurge normal, în 3 ani, românii din estul şi nordul ţării se vor putea bucura de un drum mult mai scurt către mare.

Același tip de construcție se realizează și pe malul drept al Dunării, în județul Tulcea, iar constructorii promit că podul va fi dat în folosință în 2023.

Potrivit proiectului, podul suspendat trebuie legat cu un drum expres de Drumul Național 2, care leagă Moldova de Muntenia. Acesta trebuie executat de Ministerul Transporturilor.

În acest moment, traversarea Dunării către județul Tulcea se face cu ajutorul bacului, pe la Galați și Brăila. În timpul verii, se așteaptă câteva ore.

Viitorul pod va avea aproximativ 2 kilometri lungime, cu câte două benzi de circulație pentru fiecare sens și va costa aproximativ 500 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite