Ludovic Orban merge în Parlament cu aceiași miniștri și cu un program de guvernare aproape neschimbat. PSD: O mascaradă!

10 februarie 2020, 19:37

Lista cabinetului Orban II a fost aprobată azi de conducerea PNL și a fost depusă pentru a începe procedurile de investitură. Este doar o formalitate, pentru că liberalii rămân consecvenți obiectivului de a declanșa anticipate și nu își vor vota propriul guvern.

PSD nu pare să aibă de gând să tergirverseze calendarul anticipatelor. Social-democrații au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională, dar nu vor aștepta verdictul ca să programeze votul pentru cabinetul Orban II în Parlament, deși au majoritate în birourile permanente.

Marcel Ciolacu a admis că mai mulți social-democrați s-au declarat în favoarea anticipatelor și au susținut că PSD trebuie să fie pregătit pentru orice fel de alegeri.

Strategia concretă pentru săptămânile viitoare va fi stabilită într-o nouă ședință a conducerii partidului, pe 19 februarie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite