Mașina Zoiei Ceaușescu, scoasă la vânzare de Mircea Oprean, ginerele fostului dictator comunist
13 Mai 2022, 17:55 (actualizat 13 Mai 2022, 20:02)
(actualizat 13 Mai 2022, 20:02) | Știrile TVR

Maşina Zoiei Ceauşescu a fost scoasă la vânzare de ginerele fostului lider comunist. Autoturismul a fost cumpărat din Franţa la scurt timp după căsătorie, pentru că Zoia şi-a dorit o altă maşină decât Dacia pe care a primit-o cadou de la părinţi. Alături de autoturismul cu care Zoia şi soţul ei mergeau în vacanţe la munte şi la mare vor fi scoase săptămâna viitoare alte cinci maşini de colecţie.

 

 

Cu un motor care funcționează perfect, acest autoturism a fost folosit de Zoia Ceaușescu la câteva luni după căsătoria cu Mircea Oprean. Desi primiseră o Dacie cadou de nuntă de la Elena și Nicolae Ceaușescu, și-au dorit acest autoturism.

„În particular, Zoia i-a spus maică-sii că taică-su nu se bagă la lucruri de genul ăsta. I-a spus: „Uite, mamă, așa bine, mamă”. Și, atunci, ea a vorbit cu cei de la Securitate să rezolve. Mașina a fost adusă din Franța în 1983 și a fost cumpărată de angajații Securității, care voiau să se asigure că nu e niciun pericol pentru fiica cuplului prezidențial. După Revoluție, mașina a fost pusă sub sechestru, iar șapte ani mai târziu s-a întors în proprietatea familiei”, a declarat Mircea Oprean.

Această e mașina pe care Zoe Ceaușescu și Mircea Oprean o foloseau de fiecare dată când călătoreau în afara Bucureștiului. Vorbim despre vacanțele la munte și cele la mare.

„O poveste impresionantă are și numărul de înmatriculare „B 01 XMO„. Își doreau ca numărul de înmatriculare să poarte toate cele patru inițiale, nu se putea, motiv pentru care Zoe a găsit o soluție ingenioasă. În scrierea romană, „X”  înseamnă 10 si atunci acel zece s-a transformat în X care, de fapt, e numele ei, iar  „MO” poartă inițialele lui Mircea Oprean”, a explicat Raluca Panko, reprezentanta unei case de licitații.

Săptămâna viitoare, alte cinci mașini de colecție vor fi scoase la licitație, alături de autoturismul Zoiei Ceaușescu.