Magnatul franco-israelian Benny Steinmetz a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în Elveția

Beny Steinmetz
Beny Steinmetz
22 ianuarie 2021, 21:28

În plus, Steinmetz va trebui să plătească o amendă de 50 de milioane de franci elveţieni.

Steinmetz poate face recurs la verdictul tribunalului.

Decizia vine la finalul unui proces de două săptâmâni, în care Steinmetz şi doi colaboratori de-ai săi au fost acuzaţi de către un procuror din Geneva de dare şi luare de mită în valoare totală de circa 10 milioane de dolari (8,2 milioane de euro), care ar fi ajuns, prin conturi elveţiene, la o serie de înalţi responsabili din Guineea, pentru a-i atribui grupului Beny Steinmetz Group Resources (BSGR) drepturi miniere în sud-estul acestei ţări sărace din Africa de Vest, dar bogată în resurse naturale.

„Concesiunile au fost obţinute prin corupţie iar Steinmetz a colaborat cu alte persoane pentru a le obţine”, a declarat preşedintele Tribunalului corecţional din Geneva, Alexandra Banna.

În România, în dosarul „Ferma Băneasa”, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare cu executare. Acuzaţiile din acest dosar vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

Conform DNA, Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi israelienii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au constituit, începând din noiembrie 2006, un grup infracţional, care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de prinţul Paul, prin oferire de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor care deţineau aceste proprietăţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Paul de România nu va fi extrădat din Franţa. Decizie definitivă la Paris