Marcel Ciolacu: Guvernul Cîţu a minţit, a furat şi a distrus România. Astăzi va pleca acasă. Florine, Superman, ai căzut în cap. Zboară acasă!

Marcel Ciolacu discurs la dezbaterea moțiunii
Marcel Ciolacu discurs la dezbaterea moțiunii
5 octombrie 2021, 13:41

„Astăzi facem dreptate! Guvernul Cîţu va pleca acasă!, a declarat Ciolacu.

El a spus că „echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare”.

„Aţi jucat golf cu vieţile românilor! Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale! După şapte ani de mandat, şeful statului, Klaus Iohannis, ne spune relaxat că statul a eşuat! Aşa este! În „Guvernul meu” românii au ajuns să moară arşi în spitale! Nu o dată, nu de două ori, ci de 12 ori la rând. 12 tragedii şi zeci de oameni care au murit nevinovaţi din cauza incompetenţei voastre”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Liderul social-democraţilor a arătat că „oamenii nu au nevoie de supereroi închipuiţi, ci de salarii şi pensii decente”.

„Oamenii au nevoie de căldură şi apă caldă! Oamenii au nevoie de spitale şi şcoli decente! Oamenii au nevoie de respect şi de un guvern responsabil. Oamenii s-au săturat de voi. Acest Guvern a minţit, a furat şi a distrus România. Acest Guvern a împrumutat miliarde de euro, dar în continuare românii suferă de foame şi frig. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîţu cu vieţile şi sănătatea românilor trebuie să înceteze astăzi. (…) Trebuie să trimitem acasă acest guvern iraţional şi iresponsabil. Trebuie să salvăm România de un guvern care a devenit un pericol la adresa cetăţenilor săi. Acest guvern trebuie să plece azi. Moţiunea PSD va trece cu un scor istoric. Florine, Superman, ai căzut în cap! Zboară acasă lin”, a conchis liderul PSD.

Parlamentarii s-au reunit marţi în plen pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură intitulate „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite