Marea Britanie: Economia s-a contractat cu 11% în 2020, cel mai sever declin din ultimii 300 de ani

Londra Marea Britanie
Londra Marea Britanie
22 august 2022, 15:15

PIB-ul Regatului Unit s-a contractat cu 11% în 2020, cel mai sever declin de la „Îngheţul sever” din 1709, conform datelor istorice din arhiva Băncii Angliei (BoE).

Pe măsură ce mai multe date devin disponibile, statisticienii britanici actualizează estimările privind evoluţia economiei.

Anterior, ONS previzionase un declin al economiei britanice în 2020 de 9,3%, care ar fi fost cel mai semnificativ de la Primul Război Mondial.

Scăderea de 11% în 2020 este cea mai mare din rândul G7 (principalele ţări industrializate din lume), depăşind Spania, care a raportat un recul de 10,8%.

Revizuirea în scădere a datelor din Marea Britanie reflectă contribuţiile mai reduse de la retaileri şi sistemul de sănătate, faţă de previziunile iniţiale.

„Costurile cu care s-a confruntat sistemul de sănătate au fost mai ridicate decât s-a estimat iniţial, ceea ce înseamnă că a fost mai scăzută contribuţia generală la economie”, a explicat statisticianul ONS Craig McLaren.

În 2021, economia britanică s- redresat semnificativ, în noiembrie anul trecut ajungând la nivelul anterior pandemiei. Din cauza inflaţiei ridicate, Banca Angliei se aşteaptă la o recesiune spre finalul acestui an.

Luna viitoare, ONS va publica datele actualizate privind evoluţia PIB-ului Regatului Unit în 2021 şi în primul semestru din 2022.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă