Marian Vanghelie va fi cercetat în libertate, sub control judiciar. El este acuzat că ar fi primit o mită de peste 16 milioane de euro

15 ianuarie 2022, 16:52

Tribunalul București a decis ca Marian Vanghelie să fie anchetat în libertate, sub control judiciar. Totuși, judecătorii au dispus arestarea altor 6 persoane cercetate în dosar. Întrucât ordonanța de reținere i-a expirat pe holurile tribunalului, fostul edil a plecat acasă direct de la instanță. El le-a povestit jurnaliștilor cum și-a petrecut noaptea în arest.

MARIAN VANGHELIE, fost primar Sectorul 5 Bucureşti: Noroc că toată lumea mă iubește. S-au sculat niște băieți tineri, unul a plecat pe traseu în Belgia, era din Sălaj, s-a sculat, mi-a pus un cerșaf de la el, curat, s-a sculat din patul de jos, s-a urcat în patul de sus și mi-a dat voie să stau în patul lui, jos. Îmi este și frică! Dar demnitatea e mai mare decât frica.

Vanghelie este acuzat că ar fi primit o mită de peste 16 milioane de euro, însă el susține că este nevinovat.

MARIAN VANGHELIE, fost primar Sectorul 5 Bucureşti: Dacă mi se demonstrează vreodată vreo faptă concretă, nu povești, că am făcut ceva … toți denunțătorii ăștia care spun că am făcut, de ce nu vin cu un flagrant de 200 de euro? Păi vorbesc de zeci de milioane și de prostioare …

Potrivit DNA, Marian Vanghelie, fratele lui Paul, fostul director al Economat Sector 5, Leonard Petre, şi alți funcționari ar fi creat un grup infracţional organizat cu scopul de a vinde produse la preţuri supraevaluate către Economat Sector 5. Mai departe, Economat a revândut produsele către alte instituţii publice din Sectorul 5. E vorba de tarabe, cântare, dulciuri, nebulizatoare, agende, măşti FFP2, gel dezinfectant sau chiar patinoare artificiale. Ar fi produs un prejudiciu uriaș de peste 50 de milioane de euro, susțin anchetatorii.

Anul trecut, Marian Vanghelie a fost condamnat într-un alt dosar la 11 ani și 8 luni de detenție. A fost găsit vinovat pentru că ar fi primit 30 de milioane de euro mită. Sentința nu este definitivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite