Măsuri restrictive în Germania pentru locuitorii din Timiș și din alte șase județe. Carantina a fost ridicată la Făget, dar sunt în continuare restricții

10 august 2020, 21:09

Cele două săptămâni de carantină au fost dificile pentru localnici. Au vost nevoiți să respecte restricţii mai dure decât în perioada stării de urgenţă. Cel mai complicat a fost pentru cei care ar fi trebuit să ajungă la medic, în oraş.

Au avut de suferit și afacerile din Făget. Magazinele mici abia au supraviețuit în această perioadă.

Carantina a trecut pentru Făget şi cele trei sate – Bichigi, Colonia Mică și Temerești. Dar rămân multe reguli de protecţie şi restricţii care vor fi aplicate în continuare.

Totodată, terasele vor fi deschise doar până la ora 22:00, transportul în comun se va face la jumătatea capacității vehiculului, iar slujbele religioase se vor desfășura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 participanți. Reguli noi trebuie să respecte și timișenii care vor să plece în această perioadă în Germania, dar și locuitorii din alte 6 județe în care a tot crescut numărul celor infectați cu covid 19. Este vorba despre Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița și Mehedinți.

Cei care provin din zone de risc trebuie atunci când sosesc în Germania fie să prezinte un rezultat negativ al testului covid făcut cu cel mult două zile înainte, fie să fie de acord să fie testate de autoritățile germane la cel mult trei zile după sosirea lor în țară.

De asemenea, persoanele din zonele de risc trebuie să completeze şi un formular de localizare. În cazul în care măsurile impuse nu sunt respectate, autoritățile germane pot refuza intrarea persoanei pe teritoriul țării sau vor dispune măsura autoizolării la domiciliu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite