Maxim istoric: Dolarul a trecut de pragul de 5 lei. Este cea mai mare valoare a monedei americane față de leu

Dolari SUA
Dolari SUA
22 septembrie 2022, 13:27

Banca Națională a anunțat un curs oficial de 5 lei și un ban pentru un dolar, în creștere cu peste 3 bani. Încă de ieri moneda americană urcase la un maxim al ultimilor 20 de ani, față de un coș de valute, în așteptarea unei noi decizii a băncii centrale.

“Ce s-a întâmplat e legat nu de război. Această mişcare de ce s-a întâmplat la Banca Centrală a Statelor Unite, şedinţa care s-a terminat cu o decizie din nou radicală de mărire a dobânzii de politică monetară cu 0.75 la sută, a dus rata foarte sus. „Este foarte posibil că minunea să dureze o zi”, a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Specialiștii spun că nu leul s-a depreciat în raport cu dolarul, ci moneda europeană.

Adrian Mitroi, profesor de economie: „Banii se duc spre o monedă care se apreciază dar și cu dobândă mai mare, banii investiționali. Fiindcă Europa e cea mai afectată de criza energetică, investitorii încearcă să găsească o modalitate de protecție a banilor”.

Creșterea dolarului poate avea efecte asupra economiei romanești și asupra cheltuielilor oamenilor obișnuiți.

Aprecierea dolarului înseamnă o scumpire a importurilor din țări aflate în afara Uniunii Europene. În același timp, un dolar puternic îi poate avantaja pe exportatori, daca mărfurile lor se vând în moneda  americană. Aproape o treime din importurile și exporturile României sunt în dolari.

Claudiu Cazacu, analist financiar: “Sunt produse importate din diverse țări, că vorbim de produse chimice, produse intustriale intermediare sau uneori alimente, dar să reținem toate astea au pondere mult mai mică decât ceea ce se întâmplă cu zona euro”.

Și energia pe care o importăm e cumpărată în dolari. Un prim efect s-ar putea vedea în prețurile carburanților.

Euro a fost cotat azi la 4 lei și 94 de bani, în scădere, dar în apropierea maximului istoric înregistrat anul trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Preţul aurului atinge joi un nou record: 323,3234 lei/gram