Medicii de terapie intensivă simt ceva ce nimeni altcineva nu poate înțelege la fel de acut: cât de greu este să lupți zilnic cu moartea
24 Octombrie 2020, 20:39

Începe perioada în care se pierd vieți pe drumul salvării, uneori lung de sute de kilometri. Așa a murit un bărbat de 65 de ani la Spitalul municipal din Mediaș, așteptând să fie transferat la un alt spital. Grav e că se întâmplă tot mai des în țară. Soluții miracol nu există și numai responsabilitatea oamenilor poate pune capăt valului de infectări.

Bărbatul de 65 de ani din Mediaș avea mai multe afecțiuni. Miercuri a ajuns la spital cu simptome clare de infectare cu SARS-CoV-2. Medicii au încercat să-l salveze, însă la Mediaș nu există deocamdată secție de terapie intensivă pentru COVID.

La Spitalul Județean de Urgență Sibiu există 12 paturi pentru terapie intensivă. Toate sunt ocupate. În ultimele două săptămâni, 5 pacienți au fost transferați la secții ATI din Argeș.

Directorul DSP Sibiu a declarat pentru Mediafax că situația este extrem de gravă în tot Ardealul, unde practic nu mai sunt paturi libere în secțiile de terapie intensivă.

Şi la Timișoara secțiile ATI sunt pline în spitalele COVID. Pentru un copil de 10 ani, în stare gravă, nu s-a găsit un pat liber.

Medicii se văd puși în situații limită. Ritmul internărilor îl depășește mult pe cel al externărilor. La terapie intensivă, locurile se eliberează şi mai greu. Bolnavii ajunși aici au nevoie de 2-3 săptămâni de tratament.

Şi în Capitală sunt situaţii la limită. În spitale se caută permanent soluţii extreme pentru a putea trata fiecare pacient. Creșterea numărului de infectări de la o zi la alta face de multe ori imposibilă intervenţia rapidă în fiecare caz.

Dincolo de presiunea resimțită în fiecare secție unde sunt tratați pacienți cu forme severe și grave, dincolo de epuizarea psihică provocată de faptul că, în afara zidurilor spitalului, boala încă nu este înțeleasă, iar măsurile de prevenire nu sunt respectate, medicii de terapie intensivă simt ceva ce nimeni altcineva nu poate înțelege la fel de acut: cât de greu este să lupți zilnic cu moartea.