Medicul Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babes din Timisoara: Fac apel la responsabilitate și respectarea regulilor și mai mult ca niciodată la solidaritate socială

19 mai 2020, 07:40

 

Virgil Musta – medic infecţionist, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara:  Este necesară relaxarea pentru psihicul nostru, dar nu cred că este binevenită o relaxare pentru distracție. Fac apel la responsabilitate și respectarea regulilor și mai mult că niciodată la solidaritate socială. Am văzut diferite opinii. Persoane care spuneau „eu oricum nu mă îmbolnăvesc, sau dacă mă îmbolnăvesc fac o formă ușoară, de ce să păstrez regulile.” Aceste persoane pot deveni focare de infecție, îi pot contamina pe alții.
Virgil Musta atrage atenția că după relaxare, peste tot în lume a crescut numărul de cazuri: Până acum am reușit să ținem sub control pandemia tocmai datorită măsurilor de restricție care au fost bune. Noi ne așteptam, și peste tot în țările care a avut loc o relaxare s-a întâmplat acest lucru, a crescut numărul de cazuri, doar că nu a crescut alarmant.
Medicul infecţionist recomandă folosirea măștii chiar și pe stradă dacă ne întâlnim cu grupuri mai mari de persoane:   Pe străzi nu trebuie neapărat să porți mască dacă te deplasezi singur sau cu o persoană, dar dacă te întâlnești cu grupuri și stai la povești e important să fie masca și din păcate nu am prea văzut măști la aceste persoane.
Deocamdată suntem pe panta descendentă și stam chiar bine, toată perioada asta a fost ținută sub control.  Mi-e frica totuși că dacă vor apare într-un foarte scurt timp un număr mare de cazuri să se depășească și capacitatea noastră și a spitalelor suport care așteaptă să preia cazurile noastre, spune medicul Virgil Musta.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia