Miercuri după-amiază, ședință la Palatul Cotroceni pe tema educației

Klaus Iohannis și Ludovic Orban
Klaus Iohannis și Ludovic Orban
4 august 2020, 16:04

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea miercuri, 5 august a.c., ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema educației cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie”, a anunțat Administrația prezidențială.

La întâlnire vor fi prezenți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, dar și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

De asemenea, sunt chemați ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

În urmă cu câteva zile, președintele Klaus Iohannis a subliniat că ar fi complicat ca în România să existe doar școală online din toamnă, în contextul pandemiei de coronavirus.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite