Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur la Hobart, Irina Begu a câștigat primul meci după aproape patru luni

8 ianuarie 2019, 09:02

Cap de serie numărul 2 la Hobart în Australia, Mihaela Buzărnescu, care a jucat anul trecut prima finală WTA din carieră la acest turneu, a fost eliminată încă din primul tur de elvețianca Belinda Bencic în trei seturi, 6-4, 3-6, 5-7 după un meci de două ore și 37 de minute.

În schimb, Irina Begu, cu serviciul cedat chiar la început de meci, nu i-a mai lăsat apoi nici măcar un ghem britanicei Heather  Watson într-un prim set în care a luat 71 la sută din punctele jucate cu „returul”.

În debutul manşei secunde, Begu a anulat 3 mingi de break avute de ocupanta locului 94 mondial şi, cu numai 4 puncte pierdute pe propriul serviciu înainte să facă 5-4, românca a câștigat primul ei meci de la jumătatea lui septembrie trecut după ce și-a angajat noi antrenori: „Am început o nouă colaborare cu domnul Marcu și cu Victor Crivoi. Mă bucur că am luat această decizie.”

„Am servit cu adevărat bine, în special contra vântului, ceea ce nu este ușor” a spus Begu care va juca la Hobart pentru un prim sfert de finală după cel disputat la Seul acum aproape 4 luni.

Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu au făcut pereche la dublu, unde  s-au calificat, marţi, în sferturile de finală,  după 1-6, 6-3, 10-8 cu cuplul Kaitlyn Christian (SUA)/Alexa Guarachi (Chile).

Favoritele numărul doi s-au impus după 63 de minute, în care au câştigat mai puţine puncte decât adversarele (52-55).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite