Militarii ucraineni se pregătesc pentru o posibilă invazie a forțelor rusești

15 decembrie 2021, 14:26

Manevrele militare au inclus lucrul cu geniști și asamblarea unui pod plutitor peste râul Aidar, la numai câteva zeci de kilometri de zona contestată.

Nu numai că am exersat asamblarea podului plutitor, dar și traversarea lui cu unități de armată, mecanizate, forțe speciale, desfășurare în teren pentru atac, capturarea de puncte strategice pentru poziționare sau contraatacuri, a explicat generalul de brigadă Mihailo Drapatîi.

Zilele trecute, Parlamentul de la Kiev a aprobat un proiect de lege, care să permită forțelor străine să ia parte la manevre militare pe teritoriul Ucrainei, care ar putea găzdui nu mai puțin de zece asemenea acțiuni anul viitor.

În teren, militarii ucraineni spun că sunt pregătiți pentru agresiunea Rusiei în orice moment.

Dacă o să putem da o ripostă militară solidă și dacă suntem pregătiți, asta va duce la colapsul autorităților militare și politice ruse. Pentru că vor fi victime de partea rusă, știm asta. Și nu contează cât își încordează mușchii de fier, știu că vor fi pierderi colosale și cântăresc asta, a spus Mihailo Drapatîi.

Kievul susține că autoritățile de la Kremlin au mobilizat 100.000 de militari la granițele sale.

Rusia insistă pentru garanții de la NATO că nu se va extinde spre est – și cere consultări cu Alianța și Uniunea Europeană în acest sens.

Ele nu au avut loc încă, dar pe relația bilaterală, toate capitalele occidentale au amenințat cu grave consecințe dacă Rusia va invada Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite