Minerii din Valea Jiului vor primi banii restanţi pentru tichetele de masă şi de transport

24 februarie 2021, 21:07

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care alocă 11 milioane de lei din bugetul Ministerului Muncii pentru aceste drepturi. Tichetele de masă şi transport nu mai fuseseră acordate de 10 luni, potrivit reprezentanţilor minerilor.

Luni, Guvernul a aprobat şi hotărârea prin care salariile pot fi plătite, timp de 3 luni, din fondul de garantare.

Zeci de mineri au protestat blocându-se în subteran din cauză că nu au primit banii la timp.

„A fost aprobat un act normativ săptămâna trecută şi astăzi (miercuri – n.r.) am aprobat o completare. Ştiţi foarte bine că minerii au primit anul trecut salariile, dar nu au primit acea suplimentare, tichete şi alte sporuri, care erau reglementate prin contractul colectiv de muncă. Pentru că este o companie în insolvenţă, a trebuit să facem o hotărâre de guvern separată şi să găsim o sursă. S-a aprobat, o să fie publicată cred că în următoarele minute, ca să ne asigurăm că banii ajung cât mai repede la mineri în Valea Jiului”, a declarat  premierul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de guvern.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite