Ministerul Culturii a suspendat contractul de management cu Beatrice Rancea pentru Opera Naţională din Iaşi, după ce DIICOT a instituit măsura controlului judiciar în cazul acesteia

Beatrice Rancea
Beatrice Rancea
3 martie 2021, 17:11

„Ministerul Culturii va respecta toate procedurile legale cât timp eu am în responsabilitate mandatul acestui minister. Asigur atât angajaţii Operei Naţionale Iaşi, cât şi publicul ieşean că vom urma paşii necesari pentru ca activitatea instituţiei să nu fie perturbată de această anchetă şi de măsurile ce se impun”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Ministerul precizează că a solicitat DIICOT informaţii legate de situaţia lui Beatrice Rancea, în condiţiile în care Opera Naţională din Iaşi se află în subordinea sa şi există un contract de management încheiat cu Rancea.

„Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri de control judiciar, inclusiv pentru doamna Beatrice Rancea, aceasta având şi obligaţia de a nu exercita profesia, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin 2 lit. e din Codul de Procedură Penală, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu doamna Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi”, informează Ministerul Culturii.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, coroborate cu cele ale contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea, contractul se suspendă de drept în cazurile prevăzute de lege sau cu acordul părţilor, la cererea motivată a acestora.

Ca urmare, în acest caz, contractul de management se suspendă la iniţiativa autorităţii, deoarece faţă de manager s-a dispus măsura controlului judiciar având în vedere faptele penale anchetate, incompatibile cu exercitarea funcţiei.

Beatrice Rancea este cercetată penal într-un dosar privind nereguli financiare la Opera din Iaşi cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei. Ea a fost pusă sub control judiciar, alături de alte 10 persoane.

Sursa: Agerpres

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite