Ministrul Apărării Vasile Dîncu, la TVR, despre situaţia din Ucraina: Ne uităm foarte mult la mişcările de trupe, dar tema principală care ar trebui să ne sperie este încălcarea suveranităţii

Vasile Dîncu ministrul Apărării
Vasile Dîncu ministrul Apărării
23 februarie 2022, 16:13

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, spune că „România a fost printre primele ţări care a denunţat violarea dreptului internaţional” în cazul crizei din Ucraina.

„Ne uităm foarte mult la mişcările de trupe, dar tema principală care ar trebui să ne sperie este că dreptul de suveranitate este încălcat şi asta se poate întâmpla oricui” a adăugat ministrul.

Despre prezenţa soldaţilor americani în România, Dîncu a spus că cel mai important lucru pe care îl fac americanii în România sunt antrenamentele, aplicaţiile comune. Militarii care vin aici fac tot timpul antrenamente, inclusiv în zona de frontieră.

NATO consideră că este foarte importantă diplomaţia dar şi pregătirea militară.

Toate ţările NATO, UE sunt solidare cu Ucraina. Şi România este alături de Ucraina cu ajutoare de tip neletal. Noi sprijinim principiul solidarităţii, a subliniat ministrul Dîncu.

Pe flancul NATO există şi un sprijin de tip cibernetic pentru Ucraina.

Toate analizele NATO spun că este exclus un război pe teritoriul României, a spus ministrul Dîncu.

Vasile Dîncu: Indiferent de ce se întâmplă trebuie să ai încredere în tine şi să-ţi aperi drepturile. Nu suntem singuri, avem o umbrelă de securitate.

România nu a făcut mobilizări. Sunt doar acela care se fac anual, a spus ministrul Apărării. România a făcut pregătiri în privinţa apărării civile. Suntem pregătiţi pentru efectele secundare ale unui război în zonă.

Vasile Dîncu: Este posibilă o invazie a trupelor ruseşti în Ucraina. Am putea vorbi de o iminenţă a unui război în zona Ucrainei. Depinde şi de reacţia Ucrainei, de tipul de ordin dat de la Kremlin. Situaţia este gravă şi nu arată o liniştire ci o accelerare a tensiunii.

Mesajul ministrului Dîncu pentru populaţie: Oamenii trebuie să aibă încredere că România este într-o zonă de siguranţă şi trebuie să se informeze din surse sigure.

Consiliul Național de Securitate de la Kiev a hotărât declararea stării de urgență în Ucraina. Înaltul oficial de securitate Oleksii Danilov a declarat, în urma ședinței Consiliul Național de Securitate al Ucrainei, că starea de urgență va fi impusă în toate regiunile, cu excepția regiunilor Donețk și Lugansk, unde forțele guvernamentale sunt deja în război cu separatiștii susținuți de Rusia.

Pe de altă parte, Rusia a început evacuarea personalului său diplomatic din Ucraina, ţară care acuză Moscova în continuare că pregăteşte o invazie.

Planurile pentru organizarea unei întâlniri între preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin au fost anulate, a anunţat marţi Casa Albă. Purtătoarea de cuvânt a lui Biden, Jen Psaki, a spus că liderul de la Casa Albă este deschis în general la diplomaţie şi discuţii la cel mai înalt nivel, dar că acum, când Rusia extinde conflictul din Ucraina, nu este momentul potrivit.

Imagini surprinse marți din satelit indică o dislocare a peste 100 de vehicule militare în sudul Belarusului. Zeci de corturi militare au fost instalate lângă granița cu Ucraina, potrivit companiei private Maxar.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite