Ministrul Culturii, la moartea lui Valentin Uritescu: ”Mult prea multe modele culturale aleg să ne privească din altă parte, înainte să ne putem lua rămas bun”

Romașcanu mesaj la decesul lui Valentin Uritescu
Romașcanu mesaj la decesul lui Valentin Uritescu
18 iunie 2022, 16:33

„Scena românească îşi ia rămas bun pentru totdeauna de la Valentin Uritescu. După o vastă carieră prin care şi-a pus amprenta în cultura românească, marele actor pleacă dintre noi cu aceeaşi eleganţă cu care ne-a obişnuit. Mult prea multe modele culturale ale societăţii româneşti aleg să ne privească din altă parte, înainte să ne putem lua rămas bun. De aceea, trebuie să învăţăm să ne onorăm valorile în fiecare zi, să ne bucurăm de ceea ce ne oferă, pentru că mâine nu este o garanţie pentru nimeni. Condoleanţe familiei, echipei de artişti alături de care a urcat de atâtea ori pe scenă, bucurându-ne cu talentul său şi tuturor celor ce l-au îndrăgit! Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să îi aline pe cei apropiaţi!”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Cariera lui Valentin Uritescu

Născut la Vinerea, în judeţul Alba, la data de 4 iunie 1941, Valentin Uritescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan, menţionează Ministerul Culturii.

Cariera sa artistică s-a conturat prin intermediul celor câteva zeci de filme, dar şi pe scenele a patru teatre: Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamţ, iar în capitală Teatrul Bulandra şi Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”.

De-a lungul activităţii sale artistice, a primit Premiul UCIN pentru rolurile din filmele: „Momentul Adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii” (1991), Premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Sergentul Şaptefraţi din filmul „Lumini şi umbre”, regia Andrei Blaier, în 1986, în acelaşi an fiind distins şi cu Premiul ACIN pentru rolurile din „Noi cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica”.

În 2004, i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”, iar la vârsta de 76 de ani a primit premiul pentru întreaga sa activitate la Gala Premiilor Gopo.

Memoriile sale sunt adunate în volumul „Să ai grijă de cel bun din tine. Amintiri” (2013), apărut la doi ani după ce a publicat cartea „Aşa sunt eu, prost”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite