Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: Ambasadorii rechemaţi recent şi-au îndeplinit mandatul sau chiar l-au depăşit. Mulţi dintre ei şi-au făcut datoria foarte bine

Emil Hurezeanu
Emil Hurezeanu
25 februarie 2021, 17:13

„Rechemarea ambasadorilor s-a făcut în funcţie de procesul de rotaţie obişnuit, a acelor şefi de misiuni care şi-au terminat, deja, mandatul de 4 ani de zile. Toţi şefii de misiune care au fost rechemaţi, atât anul trecut – vă aduceţi aminte că a mai existat un val de rechemări şi de numiri -, de asemenea toţi cei care au fost rechemaţi foarte recent şi-au îndeplinit, deja, mandatul cutumiar de 4 ani de zile, ba chiar şi l-au depăşit unii dintre ei cu unul sau chiar doi ani”, a precizat Aurescu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea ambasadorilor rechemaţi de la post, între aceştia fiind George Maior (SUA) şi Emil Hurezeanu (Germania), ministrul a spus: „Mulţi dintre ambasadorii care au fost rechemaţi şi-au făcut datoria foarte bine”.

„Fiecare ambasador, în parte, este evaluat în funcţie de performanţele individuale, dar în ceea ce priveşte rotaţia ambasadorilor, repet, mă rog, termenul este puţin potrivit pentru că vorba de rechemare, toţi ambasadorii se întorc atunci când îşi termină mandatul cutumiar de 4 ani sau dacă au depăşit”, a mai spus Aurescu.

Despre activitatea lui George Maior, ministrul a menţionat: „Ambasada României la Washington are un colectiv foarte bun de diplomaţi”.

„În anii trecuţi au existat progrese evidente în ceea ce priveşte Parteneriatul strategic între România şi Statele Unite, au existat progrese pe toate dimensiunile Parteneriatului strategic. Acest progres s-a datorat unui efort combinat, dacă vreţi, atât al Centralei Ministerului Afacerilor Externe, al misiunii diplomatice de la Washington şi, de asemenea, eforturilor deosebite pe care preşedintele României le-a depus în relaţia cu Statele Unite”, a completat Aurescu.

Ministrul a precizat că nu doreşte să comenteze informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora George Maior ar urma să fie numit ambasador la Amman, în Iordania.

Pe 22 februarie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind rechemarea a 23 de ambasadori români, între care George Maior – ambasadorul României în Statele Unite ale Americii şi Emil Hurezeanu – ambasadorul României în Germania.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite